Pasajul Basarab, mai scump cu aproape 10 milioane de euro. VEZI DE CE

de:
04 ian. 2011
0 afișări
Pasajul Basarab, mai scump cu aproape 10 milioane de euro. VEZI DE CE

Cu doar câteva luni înainte de a fi finalizat, Pasajul Basarab se scumpeşte din nou. La contractul iniţial a fost adăugat un al cincilea act adiţional cu o valoare de 40 milioane lei cu TVA (aproximativ 9,7 milioane euro).

„Este vorba de o serie de lucrări suplimentare ce nu au fost cuprinse în contractul iniţial, precum iluminatul arhitectural, lucrări edilitare sau amenajarea zonei Gării de Nord. De asemenea, va fi modificat sistemul de semaforizare. În contractul iniţial a fost prevăzut o semaforizare clasică, însă acum ea va trebui introdusă în Sistemul de Management al Traficului”, a declarat pentru B365.ro, Ion Dedu, director executiv al Direcţiei Transporturi, Drumuri şi Sistematizarea Circulaţiei din Primăria Municipiului Bucureşti.

Astfel, după ce a cheltuit 200 de milioane de euro pentru a construi Pasajul Basarab, municipalitatea vrea să scoată lucrarea în evidenţă printun sistem de iluminat arhitectural. Instalaţii speciale vor fi montate pe podul în arc, dar şi pe cele 60 de hobane ale podului hobanat. Reprezentanţii primăriei au spus că abia acum urmează a se decide ce spectru de culori va fi utilizat.

„În noul actul adiţional au fost cuprinse şi trotuarele rulante care vor face legătura cu Gara de Nord. Vor fi instalate şase sau opt astfel de trotuare”, a mai precizat Ion Dedu.

În zona pasajului se va realiza cel mai mare punct intermodal din Bucureşti, spun reprezentanţii Primăriei. În acelaşi loc vor fi aduse trei linii de tramvai, şase linii de autobuz şi două linii de troleibuz, la care se adaugă sistemul de cale ferată şi sistemul de metrou.

În patru ani, costul Pasajului Basarab a crescut cu aproape 60 milioane de euro

De la semnarea contractului iniţial, valoarea lucrării a crescut cu aproape 60 de milioane de euro, prin adăugarea de cinci noi acte adiţionale. „Valoarea iniţială a investiţiei a fost de 139 milioane de euro. Actele adiţionale reprezintă 42% din valoarea contractului”, a menţionat Dedu.

Pasajul rutier denivelat face legătura între Bulevardul Nicolae Titulescu, Şoseaua Orhideelor, Podul Grozăveşti, Bulevardul Vasile Milea şi Şoseaua Orhideelor. Viaductul principal al pasajului are o lungime totala de 1450 m (din care 117 m Podul pe Arce peste râul Dâmboviţa, respectiv 340 m Podul Hobanat peste zona Gării de Nord), cu bretele de acces la pasaj de 1126 m lungime şi rampe de acces de 1250 m.

În funcţie de condiţiile meteo din această iarnă, municipalitatea estimează că Pasajul va fi terminat în martie-aprilie 2011.

Cookies