Nicușor Dan a anunțat joi, 5 ianuarie 2023, că a fost lansată procedura de achiziție a serviciilor de expertiză tehnică pentru Pasajul Basarab din București. Prin intermediul acesteia, după mai bine de 10 ani de la finalizarea lucrărilor, recepția construcției va putea fi făcută.
Primarul general al Capitalei a anunțat, prin intermediul unui anunț postat pe pagina de Facebook, că se află în căutarea unei firme care să facă expertiza tehnică a unuia dintre cele mai folosite pasaje rutiere din București.
Este vorba despre Pasajul Basarab, ce a fost realizat cu mai bine de 10 ani în urmă, însă recepția lucrărilor nu a fost făcută nici până acum. Licitația publică pentru achiziția serviciilor, a fost lansată pe platforma SEAP, după cum a transmis edilul Capitalei.
După ce va fi finalizată expertiza acestuia, Pasajul Basarab va fi preluat de către Administrația Străzilor. Ulterior, acesta va fi reparat și administrat.
Firmele interesante de realizarea acestei expertize au posibilitatea de a depune ofertele lor până în data de 7 februarie 2023, ore 15:00. Prin această expertiză vor fi analizate următoarele:
La finalizarea expertizei tehnice, firma contractata va realiza un raport. Acestea va cuprinde soluțiile pentru rezolvarea eventualelor probleme. Lucrările de reparații sau de reabilitare vor fi realizate în funcție de urgența lor.
Procedura completă poate fi accesată de firmele interesate prin intermediul ACESTUI link.
Valoarea estimată pentru acest contract este de 375.000 de lei, anunță Nicușor Dan. Durata maximă pentru realizarea acestei expertize este de 60 de zile calendaristice de la emiterea ordinului de începere.