ARHIVA B365

Pasajul Basarab ar putea fi deschis parţial între Grozăveşti şi Calea Plevnei

Decizia de deschidere parţială a pasajului Basarab ar urma să fie luată în această săptămână, după cum apreciază edilul şef al Capitalei. „Vom analiza care sunt beneficiile şi riscurile pentru şoferi. Deschiderea ar putea fluidiza traficul între Calea Plevnei, Militari şi Drumul Taberei”, a declarat Sorin Oprescu, primarul general al Capitalei.

Acesta a mai precizat că luna viitoare vor începe lucrările la staţia de tramvai de pe pasaj şi la lifturile care vor coborî călătorii de pe pod. „Pasajul va fi deschis în întregime la sfârşitul lunii martie”, a dat asigurări primarul Bucureştiului care a adăugat că singura problemă rămasă nerezolvată deocamdată este cea legată de managementul pasajului.

Potrivit lui Oprescu, pasajul Basarab va costa în final aproximativ 173 milioane euro. De la începutul lucrărilor, costurile au fost majorate cu circa 42 de procente.


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button