Pasaj suprateran peste intersecția Calea Dorobanți – Șos. Ștefan cel Mare

de:
11 nov. 2013
2 Afișari
Pasaj suprateran peste intersecția Calea Dorobanți - Șos. Ștefan cel Mare

Primăria Capitalei intenționează să construiască un pasaj suprateran care să traverseze intersecția cu probleme.

„Acolo în intersecție sunt mari probleme cu traficul. Acest pasaj va face parte din inelul principal de circulație al orașului. Scopul nostru este să organizăm circulația pe inele, astfel încât șoferii să aibă la dispoziție câte două benzi pe sens, să meargă fără probleme și blocaje și să ‘coboare’ de pe inel acolo unde are nevoie. Să fie ca un fel de autostrăzi în oraș”, a precizat pentru B365.ro, Ion Dedu, director executiv al Direcției Transporturi din cadrul Primăriei Capitalei.

Pasajul începe înainte de intersecția cu strada Barbu Văcărescu, din dreptul Inspectoratului General de Poliție și se termină înainte de a intra în Pasajul Victoriei, aproximativ în dreptul intersecției cu strada Roma. Pasajul ar urma să aibă câte două benzi pe sens. 

Proiectul este inclus în Planul de Mobilitate al Bucureștiului, însă deocamdată nu există și un buget pentru acest proiect și nici o dată pentru realizarea sa. Cel mai probabil, el va intra pe lista de priorități a Primăriei după finalizarea altor proiecte aflate în derulare.

Tot din inelul principal de circulație fac parte și Pasajul Mihai Bravu, Pasajul Piața Sudului și Nodul Răzoare . Primul este deja în lucru și ar urma să fie terminat în decembrie 2014, în timp ce la Pasajul Piața Sudului lucrările sunt programate să înceapă în lunile următoare. Proiectul de la intersecția Răzoare se află pe lista de priorități a Primăriei Capitalei însă nu și în bugetul instituției. Reprezentanții municipalității spun că vor începe lucrările la acest proiect când vor avea bani.

O „autostradă” de mare viteză, neîntreruptă, fără semafoare şi fără ambuteiaje ce înconjoară Centrul Capitalei, în afară de celebra autostradă suspendată. Acesta este planul pe 10 ani al Primăriei Capitalei pentru a rezolva problema traficului şi a lipsei locurilor de parcare. -Folosind „bulevardul rapid” proiectat de Primărie, şoferii vor putea traversa oraşul mai rapid, fără a mai intra prin centru, astfel eliberând traficul de pe axele Nord-Sud şi Est-Vest. Spre exemplu, cineva care vrea să ajungă din cartierul Dristor în cartierul Militari va circula pe ruta Şoseaua Mihai Bravu – Ştefan cel Mare – Bulevardul Iancu de Hunedoara, Nicolae Titulescu, Pasajul Basarab (Orhideelor), o rută mai lungă dar mai rapidă decât străbaterea centrului oraşului, pe la Piaţa Universităţii sau Piaţa Unirii. 

Mai multe detalii despre Inelul Principal de Circulație din Capitală, aici. 

Cookies