Pasaj rutier la Charles de Gaulle cu supraveghere de 1,5 milioane euro DETALII PROIECT

de:
10 iun. 2011
25 afișări
Pasaj rutier la Charles de Gaulle cu supraveghere de 1,5 milioane euro DETALII PROIECT

Municipalitatea caută un consultant „calificat cu experienţă corespunzătoare” pentru asigurarea serviciilor de supervizare şi asistenţă tehnică pentru realizarea Pasajului rutier subteran de la Piaţa Charles de Gaulle. Valoarea estimată a acestor servicii este de un milion de euro, dar poate ajunge la 1,5 milioane euro, în cazul în care ulterior vor fi necesare alte lucrări suplimentare.

Consultantul care va fi contractat de Primărie va fi responsabil cu verificarea documentaţiei tehnice, urmărirea realizării proiectului conform documentaţiei tehnice, supervizarea implementării proiectului, certificarea situaţiilor de plata efectuate, elaborarea rapoartelor obligatorii privind implementarea proiectului şi urmărirea comportării lucrărilor în perioada de garanţie.

Cum va arăta pasajul subteran Piaţa Charles de Gaulle

Pasajul subteran va fi construit pe direcţia Bulevardului Aviatorilor şi va avea o lungime totală de 1392 metri. Lucrarea va consta de fapt din două pasaje subterane, câte unul pe fiecare sens, care vor fi construite de o parte şi de alta a staţiei şi galeriei de metrou. Pe fiecare sens, lăţimea va fi de 8 m. Respectiv se vor asigura 2 benzi de circulaţie de cate 3.5 m. cu trotuare pe margini de câte 50 cm, excepţie făcând porţiunea centrală unde pe partea cu galeria de metrou (pe partea stângă a sensului de circulaţie) trotuarul va avea o lăţime mai mare, variind între 0,50 – 2,5 m.

Intrările şi ieşirile în pasaj, se vor face din aleile locale aflate de o parte şi de alta a Bd. Aviatorilor, în acest scop, dezafectându-se parţial zona verde care separă localele de drumul principal şi ocupându-se o bandă din carosabilul existent.

Parcare subterană cu 603 locuri

Sub Piaţa Charles de Gaulle, lângă pasajul rutier va fi construită şi o parcare subterană. Accesul în parcare se va face atât prin pasajul subteran, cât şi de pe Bulevardul Constantin Prezan şi de pe Calea Dorobanţilor. Parcarea va avea 603 locuri şi va costa va costa 44,9 milioane de euro. Lucrarea va avea trei niveluri, dintre care primul va fi amenajat ca galerie comercială.

“Într-o lună, o lună şi jumătate vor începe lucrările la parcările subterane de la Charles de Gaulle şi de la Piaţa Dorobanţi, iar mai târziu vor fi demarate lucrările şi la parcarea de Edgar Quinet”, a precizat pentru B365.ro, Bogdan Hreapcă, director general al Direcţiei de Investiţii din cadrul Primăriei Capitalei.

CUM VA ARĂTA PARCAREA DE LA CHARLES DE GAULLE

Cookies