Pas înainte pentru reabilitarea liniei 5 de tramvai, un traseu cu mari probleme. Stelian Bujduveanu anunță că a fost desemnat constructorul

10 oct. 2023
1361 afișări
Pas înainte pentru reabilitarea liniei 5 de tramvai, un traseu cu mari probleme. Stelian Bujduveanu anunță că a fost desemnat constructorul
Pas înainte pentru reabilitarea liniei 5 de tramvai, un traseu cu mari probleme. Stelian Bujduveanu anunță că a fost desemnat constructorul. Sursa foto: Facebook/ Stelian Bujduveanu

Viceprimarul Capitalei, Stelian Bujduveanu, a anunțat că urmează să înceapă lucrările de reabilitare a liniei 5. Primăria Capitalei a desemnat constructorul care se va ocupa de lucrări.

Urmează să fie semnat contractul de execuție a lucrărilor

Stelian Bujduveanu a anunțat pe pagina sa de Facebook că urmează să înceapă lucrările de reabilitare la linia 5 de tramvai.

Primăria Municipiului București (PMB) a numit constructorul care va executa lucrările de reabilitare pentru linia 5.

În perioada următoare urmează să fie semnat contractul de execuție a lucrărilor și, ulterior, va fi emis ordinul de începere a acestora.

Viceprimarul Capitalei anunță că linia 5 va fi reabilitată pe o lungime de aproximativ 4,3 km, pe Str. Barbu Văcărescu și Str. Căpitan Av. Alexandru Șerbănescu, de la Șoseaua Ștefan cel Mare la Pod Băneasa.

Lista principalelor lucrări care vor fi executate la linia 5

Stelian Bujduveanu a transmis lista principalelor lucrări care urmează să fie executate în cadrul proiectului de reabilitare a liniei 5, anume:

  • Lucrări la calea de rulare;
  •  Realizarea a 18 peroane – Vor fi demolate peroanele existente, urmând a fi construite unele noi, dotate cu adăposturi pentru călători, borne reflectorizante, gard pentru protecția călătorilor, stâlpi pentru supraveghere video etc.
  •  Lucrări la rețeaua de contact –prin în înlocuirea în totalitate a elementelor rețelei de contact.
  •  Modernizarea substației electrice de tracțiune Nordului – Presupune înlocuirea echipamentelor electrice din cadrul acesteia;
  •  Lucrări la sistemul de iluminat public – Rețeaua de iluminat va fi proiectată și mutată în subteran, prin tuburi de protecție, în ampriza căii de rulare a tramvaiului și în trotuare. În plus, se vor înlocui corpurile de iluminat existente, fiind montate unele cu led.
  •  Lucrări de relocare a semaforizării de pe B-dul Barbu Văcărescu și Strada Alexandru Șerbănescu;
  •  Lucrări la rețelele edilitare.

Durata lucrărilor va fi de 12 luni, în care este inclusă și proiectarea, iar termenul de garanție va fi de 5 ani.

Pe unde circulă tramvaiele liniei 5

Linia 5 este una destul de importantă pentru transportul în comun metropolitan. Tramvaiele liniei 5 funcționează pe traseul Piața Sf. Gheorghe – Piața Băneasa și opresc în următoarele stații:

  • Piața Sf. Gheorghe;
  • Hristo Botev;
  • Bd. Carol I;
  • Batistei;
  • Maria Rosetti;
  • Piața Gemeni;
  • Teatrul Metropolis;
  • Șoseaua Ștefan cel Mare;
  • Bd. Lacul Tei;
  • Rossini;
  • Ceaikovski;
  • Giuseppe Verdi;
  • Muzeul Aviației;
  • Șoseaua Pipera;
  • Măguricea;
  • Pasaj Băneasa;
  • Apicola;
  • Piața Băneasa;

Linia 5 de tramvai a fost repusă în funcțiune în vara anului trecut, după ce a fost nefolosită mai bine de cinci ani. Cu toate astea, calea de rulare a tramvaielor se află într-o stare avansată de degradare, motiv pentru care oamenii se tem pentru siguranța lor.

Te-ar putea interesa și:

Cookies