Pas important pentru modernizarea Gării de Nord din București. CFR a transmis documentația pentru licitația contractului de proiectare și execuție, anunță Grindeanu

20 ian. 2023
321 Afișari
Pas important pentru modernizarea Gării de Nord din București. CFR a transmis documentația pentru licitația contractului de proiectare și execuție, anunță Grindeanu
Pas important pentru modernizarea Gării de Nord din București. CFR a transmis documentația pentru licitația contractului de proiectare și execuție, anunță Grindeanu | Sursă foto : Facebook Sorin Grindeanu

Ministrul Transporturilor a anunțat că s-a făcut încă un pas important pentru modernizarea Gării de Nord: CFR a transmis spre SEAP documentele necesare pentru licitația contractului de proiectare și execuție destinat primei faze de modernizare.

Modernizarea Gării de Nord, proiectul care urmează să fie pus în aplicare în viitor

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu anunță că proiectul, finanțat de POT (Programul Operațional Transport), în valoare de 471 de milioane de lei, fără TVA, va intra în faza de licitație. Prin acest proiect, autoritățile își doresc să transforme Gara de Nord într-un punct multimodal modern, dar și într-un ansamblu comercial atractiv pentru cetățenii Capitalei, conform declarațiilor date de Ministrul Transporturilor.

Prin această investiție se dorește transformarea Gării de Nord în punct multimodal modern, dar și într-o zonă comercială atractivă a Capitalei, spune Sorin Grindeanu într-o postare publicată pe Facebook vineri dimineață.

Lucrările necesare pentru a da o față nouă Gării de Nord

După cum spune și Sorin Grindeanu, lucrările au ca scop restaurarea Gării de Nord, care nu se află în cea mai bună condiție. Ce lucrări se vor face:

  • amenajarea spațiilor destinate serviciilor pentru călători;
  • asigurarea facilităților pentru persoanele cu dizabilități;
  • crearea unor spații verzi centrale, a unei zone moderne de așteptare și de petrecere a timpului pentru persoanele aflate în tranzit;
  • montarea unor sisteme noi de ventilație și de încălzire;
  • modernizarea sistemului de iluminat.

Valoarea totală a proiectului

După cum menționează și Club Feroviar, lucrările vor costa aproape 125 de milioane de euro. Echivalentul sumei este de 631.543 mii lei, din care 451.835 mii lei sunt lucrările propriu-zise.

Durata lucrărilor va fi de 4 ani (46 de luni). Proiectul se va întinde pe mai multe etape, iar Gara de Nord va fi modernizată pe bucăți. Prima dată vor fi consolidate corpurile publice A, B și C, fațadele, instalațiile și acoperișul. În etapa a doua vor fi liniile, peroanele, copertinele și instalațiile corespunzătoare. La final, se vor ocupa de corpul nou, dar și de parcare.

Cookies