LA MINE-N CARTIER

Partidul Ecologist vrea să recicleze proiectele verzi respinse de CGMB

Când edilii nu au sau nu vor să de bani, susţinerea financiară a firmelor pare să fie o soluţie viabilă pentru un mediu mai curat, spun reprezentanţii PER. Supăraţi, din cauza faptului că membrii Consiliului General Municipiului Bucureşti (CGMB) au respins proiectele verzi, ecologiştii vor să îi implice pe reprezentanţii mediului de afaceri într-un parteneriat public-privat pentru o Capitală mai verde şi prietenoasă cu mediul. ”Am văzut că în discuţiile Consilului General erau două proiecte verzi, unul viza acoperişurile verzi, iar celălalt prevedea amenajarea ecologică a Dâmboviţei şi cu anumite terase plutitoare pe râu, dar acestea au fost respinse”, a declarat pentru B365.ro Viorel Pană, prim-vicepreşedintele PER.

Pană spune că este greu, pentru un partid non-parlamentar, să găsească soluţii financiare şi investiţii pe care să le pună la îndemâna oamenilor care pot promova asemenea proiecte. Până acum, reprezentanţii adunării politice nu au identificat decât două metode prin care să îşi ducă la bun sfârşit planurile de ecologizare a Capitalei: atragerea fondurilor europene şi parteneriatele de tip public-privat. Aceştia vor să se axeze pe finanţarea venită din partea mediului privat şi să se asocieze cu ONG-uri de profil care se pot impune la nivelul maselor pentru a facilita atragerea fondurilor pentru mediu.

”Mai avem cel puţin două mari proiecte: primul vizează reducerea gradului de poluare a Bucureştiului, mai ales pe segmentul poluării cu praf, iar în cazul celui de-al doilea, tot pentru o Capitală curată, vom continua bătălia noastră cu gropile de gunoi, cu deşeurile, cu toată această mocirlă din care se pare că nu mai ieşim. Trebuie să abordăm, dincolo de verdele din grădinile noastre sau de pe străzi, şi problema aerului şi pe cea a solului. Bucureştiul, acum, într-o primăvară destul de întârziată, încă arată destul de gri şi prăfuit, pare un oraş trist, îmbătrânit, parcă nu trăieşte”, motivează Pană.

Partidul a lansat şi o ”tribună a Bucureştiului” şi un barometru care să evidenţieze principalele idei pentru o Capitală verde. Cele mai bune propuneri, dacă pot căpăta statul de cadru administrativ-legislativ, vor fi promovate la nivelul consiliului general pentru decizii. Oficialii grupului politic vor ca prin barometrul bucureştean să îl găsească şi pe cel mai bun candidat al PER pentru Capitală. ”Am lansat în această tribună şi ideea unei candidaturi care să vină din rândul bucureştenilor pentru primăria generală a Capitalei. Dacă bucureştenii consideră că acestă formulă de conducere a Capitalei este binevenită în continuare, noi o vom susţine, însă, în condiţiile în care ei înainta, din rândul organizaţiilor civice, din rândul populaţiei şi al oamenilor care au un cuvânt de spus în Bucureşti, noi ne vom însuşi aceste candidaturi şi chiar vom merge pe ideea de a le promova şi de a deveni candidatura PER la primăria municipiului Bucureşti”, a mai menţionat Pană.

Partidul a mai demarat, prin Clubul Ecologist Român, un alt proiect în Bucureşti, pentru o primăvară verde, care se va desfăşura săptămâna viitoare, în sectoarele 2 şi 4 ale Capitalei.


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button