Parlamentul se reunește în ședință extraordinară, luni, pentru a discuta Codul Fiscal

de:
20 aug. 2015
1 Afișari
Parlamentul se reunește în ședință extraordinară, luni, pentru a discuta Codul Fiscal

Parlamentul se reunește în ședință extraordinară, luni, pentru a discuta Codul Fiscal, a anunțat președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu. 

„Subiectul ședinței Biroului permanent al Senatului s-a axat pe discutarea cererii de reexaminare a Codului fiscal, formulată de președintele României, și am hotărât ca această solicitare să fie trimisă comisiilor de specialitate iar luni, la ora 15,00, vom avea plenul sesiunii extraordinare, care va dezbate și va adopta, prin vot, o hotărâre în legătură cu cererea de reexaminare a președintelui”, a declarat Tăriceanu, la finalul ședinței Biroului permanent al Senatului de joi, potrivit Agerpres

Acesta a ținut să precizeze faptul că, în opinia sa, solicitarea șefului statului cu privire la Codul fiscal pune Senatul într-o „situație inedită” fiindcă, în cererea de reexaminare, Iohannis nu a indicat articolele din Cod care ar trebui revizuite în Parlament.

„Suntem într-o situație inedită din punct de vedere procedural pentru că, în mod normal, solicitările președintelui trebuie să fie adresate Parlamentului cu indicarea articolelor din lege pe care președintele le consideră a fi necesare spre modificare, ceea ce nu este cazul. Cererea președintelui este, de fapt, o scrisoare adresată Parlamentului și sigur că va trebui să vedem care este soluția juridică la această problemă. De altfel, am și cerut punctul de vedere al experților juriști de la Senat, de la Departamentul legislativ, pentru a avea o imagine mai clară asupra modului în care trebuie să procedăm”, a spus acesta.

Președintele Senatului a ținut să explice faptul că parlamentarii nu vor putea aduce, în comisiile parlamentare de specialitate, amendamente Codului fiscal, fiind vorba de o cerere de reexaminare.

„Nu avem decât două variante — adoptăm Codul fiscal așa cum a fost el deja adoptat de Parlament și, practic, respingem cererea de reexaminare, ori discutăm, dar nu avem ce să discutăm concret pentru că președintele nu ne-a dat în scrisoare punctele exacte pe care ar vrea să le reconsidere Parlamentului și nu există în Regulament procedura introducerii unor amendamente de către parlamentari. (…) Chiar dacă președintele ar fi indicat (articolele — n.r.), în faza aceasta nu sunt admise amendamente din partea parlamentarilor. Ceea ce se discută în cazul unei cereri de reexaminare este solicitarea formulată de președinte”, a mai spus Tăriceanu.

Întrebat dacă intenționează să îi transmită o scrisoare președintelui Klaus Iohannis pentru a-i comunica faptul că, în cererea de reexaminare, nu au fost indicate concret articolele din lege care trebuie modificate și că Regulamentul nu stipulată o procedură de urmat, Tăriceanu a replicat că nu se preocupă de această situație fiindcă președintele Klaus Iohannis nu l-a solicitat în acest sens.

Citește și Consens politic pe reducerea TVA. CÂND INTRĂ ÎN VIGOARE 

Cookies