Părinți pregătiți, bebeluși fericiți 👶🏻 Curs gratuit de puericultură și prim ajutor organizat la București de Primăria Generală

26 sept. 2025
188 afișări
Părinți pregătiți, bebeluși fericiți 👶🏻 Curs gratuit de puericultură și prim ajutor organizat la București de Primăria Generală
Părinți pregătiți, bebeluși fericiți 👶🏻 Curs gratuit de puericultură și prim ajutor organizat la București de Primăria Generală. Sursă foto: Freepik

Vineri, 3 octombrie 2025, părinții din București pot participa la un curs gratuit de puericultură și prim ajutor pentru copiii lor. Evenimentul va avea loc în Amfiteatrul ASSMB – Zona Unirii, începând cu ora 17:00 și este organizat de Primăria Capitalei prin Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB), în parteneriat cu Asociația SAMAS.

Informații esențiale pentru părinții la început de drum

Cursul vine în completarea informațiilor oferite în maternitate sau de medicul de familie și răspunde întrebărilor frecvente cu care se confruntă părinții în primele zile și luni de viață ale copilului.

Se vor aborda teme precum:

  • Ce presupune prima zi acasă cu nou-născutul?
  • Cum se gestionează alăptarea?
  • Cum diminuăm problemele apărute frecvent precum colicii?
  • Cum identificăm semnele unei urgențe medicale?
  • Ce facem dacă bebelușul se îneacă?
  • Cum reacționăm în caz de convulsii sau febră mare?

Participanții vor învăța nu doar teorie, ci și exerciții practice, explicate pas cu pas de specialiști în domeniu.

Structura cursului – puericultură și prim ajutor

Cursul este structurat în două părți:

  • Puericultura – Cum îngrijim corect nou-născutul?

Această parte a cursului va fi susținută de Mirela Păcălici, asistent medical principal la Spitalul Clinic „Dr. Ion Cantacuzino” și trainer al Asociației SAMAS. Aceasta va vorbi despre principiile moderne de îngrijire a bebelușului, oferind sfaturi utile pentru a transforma perioada de început într-o experiență mai liniștită și sigură.

  • Prim ajutor – Cum acționăm în situații de urgență?

Cea de-a doua parte a cursului va fi dedicată acordării primului ajutor și va fi susținută de Dr. Alin Popa, directorul Direcției de Medicină Școlară din cadrul ASSMB. Participanții vor învăța cum sa reacționeze corect în situații critice, precum înec, febră mare, convulsii sau alte urgențe medicale, potrivit informațiilor transmise de Primăria Capitalei.

Locurile sunt limitate (25 de participanți), iar inscrierile se pot face aici.

Te-ar putea interesa și:

Cookies