Parcurile din Sectorul 6, REDESCHISE de azi. Ce măsuri de protecție trebuie să respecte vizitatorii

de:
15 mai 2020
8 Afișari
Parcurile din Sectorul 6, REDESCHISE de azi. Ce măsuri de protecție trebuie să respecte vizitatorii

Tot mai mulți locuitori ai Sectorului 6 își desfășurau activitățile sportive pe lângă parcuri sau alergau printre mașini riscând să se acidenteze, dar, de astăzi, vineri, 15 mai, pot accesa parcurile din Sectorul 6, informează Primăria Sectorului 6 într-un comunicat de presă. 

„Suntem pregătiți să primim în cele mai sigure condiții pe toți cei care se vor plimba în parcurile din Sectorul 6. În zilele premergătoare redeschiderii a fost efectuată o amplă acțiune de curățare și dezinfectare a aleilor și a mobilierului urban, iar la intrări au fost afișate măsurile generale de prevenire și protecție împotriva răspândirii acestui virus, care ne-a ținut în case, până acum”, a declafrat Gabriel Mutu, primarul Sectorului 6, conform comunicatului. 

Printre parcurile redeschise din 15 mai în Sectorul 6, se află Parcul Drumul Taberei, Parcul Brâncuși (ANL), Parcul Tudor Vladimirescu, Parcul Nicolae Filimon, Parcul Crângași, Parcul Marin Preda, Parcul Păcii și Parcul Timișoara, ultimul fiind inaugurat în urmă cu mai puțin de jumătate de an pe Bdul. Timișoara nr.10. 

Parcul Timișoara este dotat cu echipament calisthenics, cu ajutorul căruia pot fi lucrate mai multe grupe de muşchi, în acelaşi timp.
Calisthenics oferă pe lângă fitness muscular și cardiovascular, îmbunătățirea abilităților psihomotorii cum ar fi echilibru, agilitate, coordonare.
Echipele sportive, unitățile militare, taberele școlare sau orice grupuri care practică gimnastică utilizează acest tip de exerciții ca formă de pregatire fizică sincronizată pentru a crește coeziunea de grup și disciplina.
Acest tip de exerciții sunt de asemenea populare datorită componentei educaționale, fiind apreciate la scară largă în școlile primare și secundare din întreaga lume, datorită programelor de educație fizică adaptate acestora.

Pentru siguranța celor care accesează parcurile, zonele de recreere și spațiile de fitness din aer liber, echipajele de pază din parcuri vor supraveghea păstrarea distanței sociale, vor atenționa persoanele care formează grupuri mai mari de trei persoane sau pe cei care doresc să acceseze locurile în care măsurile contra răspândirii coronavirusului nu pot fi respectate (de ex: locurile de joacă, care rămân deocamdată închise). 

Administrația locală anunță, totodată, că în Sectorul 6 continuă măsurile prevenire și protecție împotriva răspândirii infecției cu SARS-COV-2

Astfel, Primăria Sectorului 6 reamintește cetățenilor că în această perioadă se pot adresa în continuare Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Sector 6 pentru a primi consultanță telefonică referitoare la serviciile sociale de care au nevoie.
„Chiar dacă în acest moment pare că lupta noastră s-a încheiat, adevărul este că pericolul nu a trecut. Facem tot posibilul să revenim cât mai repede la normalitatea noastră dar, din păcate, acest lucru se va întâmpla treptat. Din acest motiv, rog cetățenii comunității noastre să respecte toate măsurile de prevenire și protecție a răspândirii noului virus, să evite deplasările la sediile instituțiilor și să apeleze cu încredere la toate mijloacele de comunicare online pe care le punem la dispoziție în această perioadă”, a declarat Gabriel Mutu, primarul Sectorului 6.

De la debutul pandemiei, în Sectorul 6, peste 2.300 de cetățeni aflați în autoizolare au fost luați în evidența lucrătorilor sociali, primind alimente, pachete de igienă și medicamente. Pe lângă ajutorul material oferit, persoanele aflate în autoizolare au la dispoziție un serviciu de consiliere psihologică și socială, la cerere.

Totodată, în această perioadă, cetățenii aflați în autoizolare, care au domiciliul legal pe raza Sectorului 6, au la dispoziție numărul de telefon: 0731.624.849, program non-stop, la care pot apela pentru diferite urgențe.

Cookies