Iarna asta, care aduce mai degrabă cu o primăvară cu pusă pe scandal, te face să vrei să ieși la plimbare prin parcurile din București. Acele parcuri despre care vorbim cu toții – și suntem mai toții de acord – că au nevoie de eforturi mari de îngrijire și reparații.
Viceprimarul Horia Tomescu (USR) spune, într-un interviu acordat SpotMedia, că, în 2023, bucureștenii vor vedea schimbări în unele dintre parcurile din oraș. Promite că se vor asfalta alei, se vor monta bănci noi și coșuri de gunoi mai mari.
Unul dintre parcurile care, în unele zile, arată chiar răpciugos este Parcul Unirii, care are nevoie de mari îmbunătățiri. Tomescu spune că parcul nu poate fi reabilitat până când nu se rezolvă problema planșeului de la Pasajul Unirii:
Parcul Unirii este, de fapt, o jardinieră uriașă. Pe sub el trec două galerii de metrou, trece caseta colectoare a sistemului de canalizare al Capitalei, trece Dâmbovița… Sub parc se află acea porțiune de planșeu aflată în stare precară pe care urmează să o repare Primăria Sectorului 4. Dacă facem parcul acum și apoi vin cei cu lucrările la planșeu și îl strică, ar fi o risipă de bani publici.
Viceprimarul Tomescu declară că, în Parcul Unirii, o reabilitare peisagistică se va face abia după ce se termină cu lucrările la planșeu. Parcul Tineretului, pe de altă parte, este o prioritate a Primăriei Capitalei în acest an, mai spune Horia Tomescu:
Parcul Tineretului este o prioritate, anul acesta. Am început să refacem aleea din jurul lacului, într-adevăr. Dar ne-am oprit din cauza vremii. Borduri putem monta pe orice vreme, fără probleme. Dar, ca să așternem bitum, să asfaltăm, trebuie ca vremea să fie uscată. Și nu este. O să reluăm lucrările imediat ce ne va permite vremea. Și nu doar pe aleea din jurul lacului, ci și pe alte alei. Vrem să arate bine întregul parc.
Viceprimarul mai declară că municipalitatea a ajuns în faza de proiectare cu lucrările pentru reabilitarea podului din zona Sălii Polivalente.
Îți recomandăm să citești și: