Parcul Șinei va avea foișoare, fântâni arteziene, piste de biciclete. Piedone Jr. anunță că PS5 se poate apuca de șantier, după ce a semnat protocolul cu CFR

13 mai 2025
3139 afișări
Parcul Șinei va avea foișoare, fântâni arteziene, piste de biciclete. Piedone Jr. anunță că PS5 se poate apuca de șantier, după ce a semnat protocolul cu CFR
Parcul Șinei va avea foișoare, fântâni arteziene, piste de biciclete. Piedone Jr. anunță că PS5 se poate apuca de șantier, după ce a semnat protocolul cu CFR | Sursă foto: Captură Vlad Popescu Piedone-Facebook

Astăzi, 13 mai, Vlad Popescu Piedone a semnat protocolul de implementare a proiectului de reamenajare urbană pentru zona Șinei.

Acțiunea a avut loc la sediul CFR,  în prezența lui Ion Simu Alexandru, directorul general al Companiei Naționale de Căi Ferate CFR.

Undă verde pentru proiectul de reamenajare urbană pentru Zona Șinei din Sectorul 5

Protocolul de implementare a proiectului de reamenajare urbană pentru Zona Șinei a fost semnat la sediul CFR. Vlad Popescu Piedone a semnat în prezența lui Ion Simu Alexandru, directorului general al Companiei Naționale de Căi Ferate CFR.

Prin semnarea acestui protocol, Primăria Sectorului 5 poate demara lucrările pe terenul de aproximativ 3,5 hectare.

Am parcurs toți paşii necesari pentru demararea lucrărilor în zona Şinei. Cetățenii Sectorului 5 vor beneficia de o zonă de relaxare pe o suprafață de aproximativ 3,5 hectare. Vă asigur că voi fi prezent pe teren, pentru ca lucrările să se finalizeze într-un timp cât mai scurt. Aşa cum am promis, continuăm proiectele de modernizare şi dezvoltare în Sectorul 5, a declarant Vlad Popescu Piedone.

 

Compania Națională de Căi Ferate “CFR” SA pune la dispoziție, în calitate de concesionar al infrastructurii feroviare, terenuri aflate între stațiile Cotroceni și Progresul, în zona străzii Șinei, neutilizate pentru exploatare feroviară de peste 35 de ani, potrivit unui comunicat de presă.

Parteneriatul cu Primăria Sectorului 5 reprezintă un demers strategic în direcția valorificării responsabile a infrastructurii feroviare neutilizate. Compania Națională de Căi Ferate ‘CFR’ SA susține inițiativele care contribuie la revitalizarea patrimoniului public și la dezvoltarea sustenabilă a comunităților urbane , a declarat Ion Simu-Alexandru, director general al Companiei Naționale de Căi Ferate “CFR” SA .

Ce lucrări se vor executa pentru Zona Șinei din Sectorul 5

Dat fiind semnat contractul, lucrările pentru Zona Șinei din Sectorul 5 vor fi demarate în curând.

Se vor executa următoarele:

  • scuaruri, spații de recreere, foișoare și fântâni arteziene;
  • terenuri de sport multifuncționale, mese de ping-pong, piste de biciclete, zone dedicate iubitorilor de fitness;
  • parcuri și locuri de joacă pentru copii, inclusiv dotarea acestora cu mobilier adecvat și echipamente de joacă;
  • realizarea de locuri de parcare publice și de reședință;
  • lucrări de amenajare peisagistică, modernizare, extindere de spații verzi, culoare vegetale de protecție față de infrastructura tehnică;
  • dotarea cu mobilier urban, modernizarea, extinderea sistemului de iluminat public și ambiental eficient energetic și inteligent, montarea de indicatoare;
  • sisteme ecologice de colectare a deșeurilor menajere și de colectare selectivă a materialelor reciclabile.

 

Te-ar mai putea interesa:

Cookies