Parcul „Râul Colentina” va fi gata săptămâna viitoare. Aici va fi inaugurată şi Aleea Fotbaliştilor

de:
29 mart. 2012
34 Afișari
Parcul

Parcul „Râul Colentina” este situat în zona străzii Marian Cristescu. Pentru a distruge zona infracţională, cu aspect de groapă de gunoi, edilul Sectorului 2, Neculai Onţanu a decis să se amenajeze aici un mare şi modern parc, dotat cu toate utilităţile – de la panouri solare de iluminat noaptea, până la terenuri de joacă, sportive şi spaţii de recreere moderne şi locuri de parcare, informează Primăria Sectorului 2.

Amenajarea noului parc va cuprinde şi o zonă de sport şi agrement, ce vin să întregească finalizarea lucrărilor edilitare de apă, canalizare şi asfaltare străzilor în întregul cartier.

La construcţia parcului au fost utilizate şi fonduri europene. Lucrările de amenajare se vor încheia săptămâna viitoare.

După modelul Walk of Fame-ului din Piaţa Timpului, unde sunt omagiate figuri importante din lumea teatrului şi filmului românesc, în acest parc autorităţile vor să inaugureze o alee a celebrităţilor din lumea fotbalului. Proiectul urmează să fie gata înainte de finala meciului UEFA Europa League, programat pe 9 mai pe Arena Naţională.

“Este vorba de un proiect comun cu FRF (n.r. – Federaţia Română de Fotbal) în care Primăria Sectorului 2 pune la dispoziţie terenul, iar Federaţia participă cu suma de 100.000 de euro, proveniţi dintr-o finanţare a UEFA. Acel teren a fost ocupat înainte de oameni fără locuinţă, dar el a fost igienizat între timp şi au fost făcute lucrări de aducţiune apă şi canalizare, fiind pregătit în prezent pentru eveniment”, a declarat pentru B365.ro primarul Sectorului 2, Neculai Onţanu.

Cookies