Parcul Plumbuita din Sectorul 2 va fi modernizat, conform unui proiect avizat de Primărie. Acesta are peste 20 de hectare unde, de-a lungul timpului, s-au făcut doar lucrări de întreținere, iar 4 hectare au fost retrocedate.
Radu Mihaiu, primarul Sectorului 2, a spus că lucrările vor începe în toamnă sau în primăvara anului viitor. Investiția se ridică la aproximativ 80 de milioane de lei.
Parcul Plumbuita este compus din două parcuri și o insulă și sunt legate printr-o promenadă aflată pe malul lacului Plumbuita. Cel mai bine arată cel de la intersecția de la Doamna Ghica, iar cea de-a doua zonă din parc se află lângă podul Colentina, dar aici situația este foarte rea, zona fiind murdară. Patru hectare au fost lăsate în paragină, fiind retrocedate.
În urmă cu doi ani, insula din spatele Mănăstirii Plumbuita era plină de gunoaie. A fost curățată, în cele din urmă, dar de atunci nu s-au făcut modificări. De asemenea, circulația pe podul metalic care făcea legătura între insulă și parc a fost oprită din cauza dezafectării.
Singurele lucrări care au fost făcute în acest parc au vizat locurile de joacă, după ce, în urmă cu doi ani, Radu Mihaiu a anunțat că-l va moderniza.
De curând, PS2 a primit avizele pentru Documentația de Avizare a Lucrărilor de Intervenții (DALI), a transmis HotNews.ro.
Te-ar mai putea interesa și:
Lucrările care vor fi făcute vor aduce modificări asupra vegetației și a spațiului verde. Arborii care se află în parc vor fi păstrați, se vor planta zeci de copaci tineri, se va monta un sistem de irigații pentru zonele unde există iarbă. Va fi adusă apă în râul din parc, acesta fiind, în majoritatea timpului, secat, iar fântâna arteziană de pe lac va fi pusă în funcțiune, a explicat Radu Mihaiu pentru HotNews.ro:
În primul rând spațiul verde existent va fi pus în valoare. În plus, se vor planta sute de copaci, mii de arbuști și plante perene. Se va pune sistem de irigații.
Între insula Plumbuita și parcul Plumbuita 1, râul Colentina are un braț mort, o zonă în care apa nu circulă. Din această cauză acolo se dezvoltă vegetație multă și vara provoacă mirosuri neplăcute.Vrem să rezolvăm asta.
Vom retehnologiza camera de pompare existentă în parc și va avea trei roluri. Va asigura apa necesară pentru vegetație – vom pompa apă din lac și vom asigura debitul necesar pentru irigații. Asta va asigura în mare măsură o circulație suficientă pentru apa din brațul mort.
Pentru atunci când debitul necesar irigațiilor va fi scăzut vom putea pompa apă în sistemul de prea plin al lacului și astfel vom circula apa pe sub parc către Plumbuita 2. Și ultima funcțiune – vom refuncționaliza fântâna din lac pentru aerisirea apei stătute.
Se vor face lucrări și pentru reconfigurarea aleilor, se vor face noi terenuri de sport, o pistă de alergare, o zonă cu hamace, mese de picnic, foișoare pentru petreceri dedicate copiilor:
Se refac aleile și se reconfigurează circulația în parc pentru că acum există foarte multe alei necirculate, iar altele foarte tranzitate sunt mult prea mici.
Se înlocuiește mobilierul și se adaugă elemente noi, de exemplu rastele de biciclete, mese de picnic, biblioteci stradale, sezloange, hamace. Dar cel mai important – se adaugă multe funcțiuni noi, mai ales în zonele care acum sunt efectiv părăsite.
Parcul va dispune de pistă de alergare, o pistă de biciclete care să se conecteze cu viitoarea pistă de biciclete pe care vrem să o amenajăm pe salba de lacuri, refacem terenurile de sport și adăugăm o zonă de badminton, adăugăm foișoare mari în apropierea locurilor de joacă astfel încât oamenii să organizeze zilele de naștere pentru cei mici în parc, gratuit, locuri de joacă se extind și vom adăuga aparate senzoriale incluzive, trasee de echilibristică, vom adăuga o fântână pietonală ce sigur va deveni o atracție pentru toți copiii vara.
Radu Mihaiu a explicat faptul că va fi amenajată o nouă intrare în parc, din strada Petricani. Planul pentru insulă este ca acolo să fie amenajate mai multe terenuri de sport.
Pe intrarea dinspre Tei Toboc, unde acum nu se întâmplă nimic, vom reface terasamentul și vom amenaja o zonă de belvedere, o zonă de picnic și o zonă de citit.
Tot pe o zonă neutilizată, în apropierea mânăstirii Plumbuita, vom avea terenuri de sport noi, skate park, zonă de calestenics și foișoare. Scopul e să aducem oamenii în tot parcul Plumbuita, să ne bucurăm de acest parc în integralitatea lui.
Insula Plumbuita, care atunci când am preluat mandatul era o groapă de gunoi și de unde am scos peste 800 de tone de gunoi, va deveni un parc în toată regula. Vom avea 2 terenuri de multisport, teren de volei, mese de ping pong, zonă de fitness, locuri de joacă, zone de picnic.
Lucrările ar putea fi începute în toamnă și vor dura 12 luni. În mod realist, a spus primarul, acestea ar putea începe în martie, anul viitor. Valoarea estimată a acestora este estimată la 80 de milioane de lei.
Totodată, în martie 2023, PS2 a primit undă verde de la Consiliul General pentru achiziționarea celor 4 hectare retrocedate în Parcul Plumbuita, în urma unei hotărâri judecătorești din 2014.
Nu a fost stabilit un preț pentru cumpărarea spațiului verde, negocierile urmând să înceapă între Primăria Sectorului 2 și proprietari.