Parcul Pallady a fost aprobat de Consiliul Local al Sectorului 3. Proiectul prevede modernizarea Drumului Gura Crivățului, amenajarea de spații verzi și locuri de parcare

15 iul. 2026
2089 afișări
Parcul Pallady a fost aprobat de Consiliul Local al Sectorului 3. Proiectul prevede modernizarea Drumului Gura Crivățului, amenajarea de spații verzi și locuri de parcare
Parcul Pallady intră la vot în Consiliul Local al Sectorului 3. Proiectul prevede modernizarea Drumului Gura Crivățului, amenajarea de spații verzi | Foto simbol: Magnific

UPDATE: Consiliul Local Sector 3 a adoptat proiectul de hotărâre privind solicitarea către Consiliul General al Municipiului București a acordului de mandat pentru declanșarea procedurii de expropriere în vederea realizării obiectivului de unitate publică „Amenajare Parc Pallady”. Acesta va fi un parc cu acces nelimitat, de 24.621 de metri pătrați, pe Drumul Gura Crivățului, în zona Theodor Pallady.

Anunțul a fost făcut de Primăria Sectorului 3, pe pagina de Facebook.

Va include:

  • spații verzi ample
  • locuri de joacă pentru copii
  • zone de sport
  • țarc pentru animale
  • locuri de parcare, trotuare și funcțiuni mixte — inclusiv străpungerea până în Pallady.

PS3 a explicat că proiectul vine ca răspuns la dezvoltarea accelerată a zonei și la nevoia reală de spații verzi pentru familiile din cartierul Pallady.

În consultarea parțială desfășurată în 22 de asociații de proprietari de pe Drumul Gura Putnei, Drumul Gura Făgetului, Drumul Gura Crivățului, Drumul Gura Caliței și Strada Victor Brauner:

  • 2.057 de apartamente au votat — fiecare vot reprezintă o familie;
  • 2.050 de voturi „pentru” = 99,7% susținere;
  • ≈ 5.100 de locuitori reprezentați (estimativ).

De asemenea, inițiativa aparține vicepremierului Cocoș Adrian-Marian, dar și consilierilor locali: Voicu Ion-Valentin, Marincea Cristian, Mărineață Marcel, Negoiță Anda-Ioana, Pavel Marius-Adrian, Rădoi Marin, Savu Ileana, Sebeșan Mircea-Radu și Voicu Alin-Ionuț, iar proiectul este susținut și de Grupul de Inițiativă Civică Pallady.

De asemenea, în această etapă, Consiliul Local Sector 3 a aprobat solicitarea mandatului, începerea demersurilor și a documentației în vederea exproprierii și alocare sumelor necesare.

Următorul pas: proiectul intră pe circuitul de avizare al direcțiilor de specialitate din Primăria Municipiului București, urmând ca proiectul de hotărâre privind acordul de mandat pentru Consiliul Local al Sectorului 3 să fie supus votului în Consiliul General al Municipiului București.

Exproprierea, documentația și realizarea parcului vor fi finanțate integral din bugetul Sectorului 3.

Prin acest proiect, Sectorul 3 se apropie de obiectivul unui nou parc public modern, adaptat nevoilor unei comunități în continuă creștere, a transmis PS3.

 

 

 

Știre inițială:

Pe ordinea de zi a ședinței de astăzi a Consiliului Local al Sectorului 3 se află un proiect prin care se solicită CGMB acordul pentru exproprierea unor imobile private în vederea amenajării Parcului Pallady din zona Drumul Gura Crivățului.

Parcul Pallady intră la vot în Consiliul Local al Sectorului 3

Proiectul, inițiat de PSD, bazat pe propunerea consilierului local Voicu Ion Valentin, prevede amenajarea unui nou parc pentru locuitorii din zona Pallady, având în vedere că zona a cunoscut în ultimii ani una dintre cele mai dinamice dezvoltări rezidențiale din București, așa cum se arată în referatul de aprobare.

Numeroase ansambluri de locuințe au fost edificate într-un interval scurt de timp, iar zona a devenit una dintre cele mai active și mai atractive comunități din sector, cu un număr în continuă creștere de locuințe, de gospodării și de locuitori.

O parte importantă a acestei comunități este reprezentată de familii tinere, cu copii, pentru care accesul la spații verzi publice, sigure și apropiate de locuință reprezintă o nevoie firească și esențială, atât pentru recreere, cât și pentru sănătatea și dezvoltarea armonioasă a celor mici.

Având în vedere creșterea locuințelor din această zonă, cresc și așteptările locuitorilor de a beneficia de spații publice de calitate, în special de parcuri și spații verzi amenajate, care să le ofere locuri de întâlnire, de joacă și de recreere în proximitatea locuinței, se mai arată în referat.

Proiectul vizează și amenajarea de spații verzi, lărgirea drumurilor, amenajarea de trotuare și de locuri de parcare, realizarea de rețele edilitare/canalizare și a altor lucrări tehnico-edilitare necesare.

Terenurile vizate de proiect se află în zona Drumul Gura Crivățului, însumând o suprafață totală de 24.621 (2,46 ha).

Totodată, proiectul are în vedere solicitarea expresă către Consiliul General al Municipiului București de a permite Consiliului Local al Sectorului 3 angajarea și realizarea, din bugetul local al Sectorului 3, a cheltuielilor necesare elaborării documentațiilor tehnice și tehnico-economice și întocmirii rapoartelor de evaluare.

Întregul proiect poate fi consultat AICI.

Te-ar mai putea interesa și:

Sursa foto: Dreamstime

Cookies