Parcul Natural Văcărești beneficiază de un serviciu privat de pompieri. În cazul unui incendiu, echipajele vor interveni rapid

18 apr. 2024
1604 afișări
Parcul Natural Văcărești beneficiază de un serviciu privat de pompieri. În cazul unui incendiu, echipajele vor interveni rapid
Parcul Natural Văcărești beneficiază de un serviciu privat de pompieri. În cazul unui incendiu, echipajele vor interveni rapid | Sursa foto: Administrația Parcul Natural Văcărești - Facebook

Administrația Parcul Natural Văcărești a reușit să contracteze un serviciu privat de pompieri care să răspundă prompt apelurilor de urgență atunci când se produce un incendiu de vegetație. Zona este deseori amenințată de flăcări care fac prăpăd.

Cel mai recent incident, atunci când flăcările au cuprins peste 7.000 de metri pătrați și unde au intervenit 11 autospeciale, s-a petrecut pe data de 20 martie.

Parcul Natural Văcărești beneficiază de un serviciu privat de pompieri

De acum, Parcul Natural Văcărești beneficiază de un serviciu privat de pompieri care va răspunde într-un timp scurt atunci când situația o impune. Echipajele de pompieri vor interveni cu autospeciale și 4 servanți, precizează Administrația Parcul Natural Văcărești pe pagina de Facebook.

Încă de la înființarea Administrației Parcul Natural Văcărești am făcut eforturi să prevenim incendiile de vegetație din parc.

Deși numărul de incendii și suprafețele afectate de incendii s-au redus semnificativ, credem că încă nu e de ajuns.

Azi suntem foarte bucuroși să comunicăm reușita contractării unui serviciu privat de pompieri care va răspunde în timpul cel mai scurt apelurilor de urgență cu autospeciale și cu 4 servanți.

Este încă un pas pentru siguranța biodiversității și a speciilor care și-au găsit casă în parc! Mulțumim că sunteți alături de noi!

Incendiile, cea mai mare amenințare pentru Delta Văcărești

Delta Văcărești este amenințată deseori de incendii. Cauzele rămân, de cele mai multe ori, necunoscute, însă pagubele sunt semnificative, iar nimeni nu pare să fie tras la răspundere.

Cel mai recent incendiu care s-a produs în Parcul Natural a avut loc pe data de 20 martie 2024.

ISU București-Ilfov anunța atunci că au fost alertate 11 autospeciale de stingere cu apă și spumă. Flăcările s-au extins pe o suprafață de 7.000 de metri pătrați.

Al doilea cel mai recent incendiu a izbucnit în februarie 2024, mai exact pe data de 8. Flăcările au cuprins o suprafață de 1,5 hectare. Oamenii au fost alertați de coloana de fum ce a fost vizibilă de la mare distanță. Autoritățile au trimis un mesaj RO-Alert pentru a informa cetățenii din zonă.

Te-ar mai putea interesa și:

Cookies