Pe 1 Iunie, Parcul Liniei va fi inaugurat, iar bucureștenii, însoțiți de cei mici, sunt așteptați să se distreze în Sectorul 6. Sărbătoarea va ține până pe 4 iunie și diferite activități vor fi organizate pentru cei mici.
Parcul Liniei va fi inaugurat pe 1 iunie, joi, începând cu ora 10:00, iar bucureștenii sunt așteptați până pe 4 iunie în număr cât mai mare pentru a participa la evenimentele organizate în cadrul Festivalului „Amintiri din copilărie”. Vor fi spectacole de teatru, numere de magie, dans, ateliere tematice și multe altele.
Activitățile se vor organiza în parcurile din Sectorul 6, unde cei mici, dar și cei mari vor avea parte de multă distracție alături de mascote și actorii teatrelor pentru copii. Evenimentul este organizat de Primăria Sectorului 6 prin Centrul Cultural European Sector 6.
Faza 1 din Parcul Liniei se întinde pe o suprafață de 45.000 metri pătrați și se află între Plaza Mall România și Cora Lujerului, fiind gândit ca o zonă de promenadă. Acesta are o pistă de biciclete, terenuri de baschet omologate, un mare skatepark și locuri de joacă pentru copii mari și mici.
Pista de biciclete are o lungime de 1,1 km, terenurile de baschet sunt construite la standardele Federației Internaționale de Baschet, având gradene pentru spectatori, iar skateparkul este cel mai mare din sector.
În interiorul parcului există și o fântână drydeck, dar și un loc de joacă generos, de aproape 2.000 mp, cuprinzând echipamente pentru copiii între 1 și 14 ani. Acestea sunt amenajate pentru trei grupe de vârstă: 1-5 ani, 3-8 ani, 4-14 ani. De asemenea, există și leagăne pentru „mama și copilul”, trasee sportive, construite din lemn și funie. Întreaga suprafață este prevăzută cu un covor elastic din cauciuc.
Vizitatorii se vor putea relaxa în cele 18 fotolii tip puf și zece hamace. Acestea vor fi amplasate în diferite zone. În incinta parcului mai există 104 bănci, 53 de coșuri de gunoi, cinci cișmele cu apă potabilă.
De asemenea, calea ferată a fost încadrată peisagistic și acoperită cu un deck de lemn, pe o suprafață de 1.850 mp. În Faza 1 a parcului au fost plantați 1.807 arbori și arbuști, dar și 3.022 de flori.
Luna viitoare vor începe lucrările și la Faza 2 a Parcului Liniei, terenul fiind curprins între Gara Cotroceni și Bd. Doina Cornea. Lucrările vor fi gata până la finalul anului 2023. Până în acest moment, întreg terenul de 16.110 mp a fost curățat.
În Faza 2 vor fi amenajate:
Vor mai fi amplasate:
Pe o porțiune de 5.000 mp, denumită Liniei 2 bis, vor fi amenajate doar alei încadrate de spațiu verde.
Lucrările pentru Faza 3, teren curprins între Lujerului și Valea Cascadelor, vor fi începute în 2024, în cazul în care CFR rezolvă problemele de proprietate a unei linii ferate deținute de altcineva.
PS6 a terminat studiul de fezabilitate, iar anul viitor va scoate la licitație procedura de proiectare și execuție. Faza 3 va fi cea mai lungă, având o suprafață de 80.000 mp și va închide Parcul Liniei, astfel devenind cel mai mare parc liniar din Europa.
În perioada 1-4 iunie, PS6 a pregătit un program special pentru copii atât în Parcul Liniei, cât și în alte trei locații.
Pe 1 iunie, între orele 10:00 și 18:00, pe Bd. Drumul Taberei, de la strada Brașov și până în dreptul stației de metrou Romancierilor, circulația va fi oprită pentru a se desfășura Parada Micilor Bicicliști.
În paralel, pe scena amplasată în parc vor fi spectacole de teatru, de muzică și dans. De asemenea, copiii, însoțiți de părinți, vor avea ocazia să se plimbe cu hidrobicicletele timp de 30 de minute gratuit, fiind puse la dispoziție de PS6, prin Administrația Comercială Sector 6.
În Parcul Crângași, tot pe 1 iunie, dar și pe Str. Răsadniței nr. 59 vor avea loc o mulțime de activități inedite.
Copiii sunt așteptați să se distreze și în zilele de 2, 3 și 4 iunie, având ocazia să vizioneze spectacole de teatru pentru copii în Parcul Drumul Taberei.
Pe 2 iunie, iubitorii de mașini vor putea admira o expoziție fascinantă în cadrul căreia mașini precum Ferarri Mondial, Maseratti Biturbo, Alfa Romeo Spider, Fiat Campagnola și alte 8 vehicule istorice superbe vor fi expuse pe o platformă situată vizavi de intrarea în parc, pe strada Lujerului nr. 1. Expoziția va putea fi vizitată gratuit, în intervalul orar 10:30 și 13:30.
Întregul program poate fi consultat AICI.
Te-ar mai putea interesa și: