Primăria Sectorului 6 a anunțat că se face curățenie pe strada Liniei, pe terenul Fazei 3 al Parcului Liniei, spre Valea Cascadelor, în Cartierul Militari. Basculante întregi au fost umplute cu deșeurile strânse din acea zonă.
Primăria Sectorului 6 a transmis că pe strada Liniei, chiar unde urmează să se amenajeze Faza 3 a Parcului Liniei, munți de moloz, acoperiți cu pământ, cauciucuri, gunoi menajer și tot felul de vechituri au fost găsite și adunate din acea zonă.
Vegetația a crescut atât de mult încât depășea statura unui om. Basculante întregi au fost încărcate cu deșeurile care au fost strânse din acea zonă.
PS6 spune că zona nu a mai fost curățată de nimeni timp de 30 de ani, după ce calea ferată industrială nu a mai funcționat:
Vă dați seama ce s-a putut strânge în peste 30 de ani!
Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, a fost pe teren și a cerut ca acesta să fie igienizat, chiar dacă lucrările la Faza 3 a Parcului Liniei ar putea începe în anul 2024. Acestea vor fi începute în momentul în care se va rezolva în instanță situația dintre CFR și privatul care deține una din cele două căi ferate.
PS6 a publicat și imagini de la fața locului înainte și după ce s-a intervenit în vederea curățării terenului. Acțiunea va continua, în acest moment fiind curățat un singur hectar.

PS6 a anunțat, pe pagina de Facebook, că se continuă curățenia în Sectorul 6, mai exact cartierele Militari și Drumul Taberei, în microzonele 15, 13 și 12 (în această ordine).
Astfel, angajații din cadrul Direcției Servicii Publice și cei de la Administraţia Domeniului Public şi Dezvoltare Urbană Sector 6 vor spăla trotuarele, carosabilul, mobilierul urban, indicatoarele, stațiile de STB și stâlpișorii. Aceștia vor acționa joi, vineri și sâmbătă în următoarele zone:
Te-ar mai putea interesa și: