ȘTIRI

Parcul comercial Vitantis Shopping Center a fost vândut

„Tranzacţia a constat într-un transfer de datorii şi s-a încheiat la finele lunii iunie”, au declarat pentru MEDIAFAX reprezentanţii Revetas Capital, fără să menţioneze valoarea tranzacţiei.

Potrivit unor surse din piaţa imobiliară citate de Mediafax.ro, compania ar fi preluat datorii de peste 20 de milioane de euro, în timp ce în cel mai raport de piaţă realizat de firma JLL se precizează că tranzacţia s-a ridicat la 26 milioane de euro.

Tranzacţia a fost realizată prin Revetas Fund I, care ajunge astfel să deţină 15 proiecte cu peste 152.000 metri pătraţi în Europa Centrală şi de Est.

„Aceasta este prima din mai multe achiziţii pe care le avem planificate să le facem în România. Revetas Fund I va investi în repoziţionarea şi rebranduirea Vitantis, care a fost deschis în 2008. Strategia este să realizăm un centru comercial de dimensiuni mari, care să se adreseze familiilor, dar şi celor care lucrează în această parte a Bucureştiului”, a declarat Radu Boitan, senior investment director în cadrul Revetas.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button