Nicușor Dan, primarul general al Capitalei, a transmis că Parcul Carol I va beneficia de un sistem modern de irigații. Acest lucru este necesar pentru întreținerea spațiilor verzi.
Parcul Carol I, cu o vechime de peste un secol, va beneficia de un sistem modern de irigații, necesar pentru întreținerea spațiilor verzi, a transmis Nicușor Dan pe pagina sa de Facebook.
Primarul Capitalei a precizat faptul că a fost semnat certificatul de urbanism, necesar proiectului realizării sistemului de irigații. De asemenea, a fost elaborat studiul de fezabilitate, iar tema proiectului a fost aprobată.
În continuare, este necesară obținerea tuturor avizelor tehnice, dar și emiterea autorizației de construire. După ce vor fi obținute, se va începe execuția lucrărilor propriu-zise.
Edilul a transmis și durata estimată a proiectului, aceasta fiind de 6 luni. Proiectul prevede asigurarea necesarului de apă pentru flota existentă și a confortului specific culturilor de plante.
Suprafața Parcului Carol I este de 45 de hectare. Arhitectul peisagist al acestuia a fost un bărbat elvețian, Eduard Redont și a fost inaugurat în anul 1906, cu ocazia sărbătoririi a 40 de ani de domnie a regelui Carol 1.
Administrația Comercială Sector 6 a scos ieri, 25 aprilie, zeci de ambarcațiuni pe lacul din Parcul Drumul Taberei de care bucureștenii și turiștii se vor putea bucura peste aproximativ trei săptămâni, pe 15 mai.
Angajații au efectuat teste pentru a se asigura că acestea funcționează.
S-au făcut teste, pentru a se asigura că funcționează fără probleme.
Avem trei lebede cu pedale, opt bărci noi și 19 hidrobiciclete. Vi le punem la dispoziție începând din 15 mai, când dăm startul unui nou sezon de plimbări pe apă, a transmis Primăria Sectorului 6 pe pagina de Facebook.
Atât primăvara, imediat cum vremea se îmbunătățește, cât și vara, pe lacul din Parcul Drumul Taberei se desfășoară diferite activități pentru recreerea locuitorilor din Sectorul 6 și nu numai.
Administrația Domeniului Public și Dezvoltare Urbană Sector 6 (ADPDU) a transmis, la sfârșitul lunii martie, că se va umple cuva lacului din parc.
Chiar dacă vremea din ultimul timp nu a fost pe placul tuturor, locuitorii din Capitală s-au bucurat, totuși, de puținele zile în care soarele s-a ivit printre nori și au mers la plimbare prin parcuri.
Este important ca voi să petreceți timp de calitate acasă, la noi, în 6! Să avem cu toții o primăvară bună, care se ne umple sufletul de bucurie!🙂, a transmis PS6.
Totodată, începând de săptămâna viitoare, de pe data de 1 mai 2023, angajații din cadrul Administrației Comerciale Sector 6 vor relua agrementul pe lac.
Te-ar mai putea interesa și: