Parchetul General începe audierile în dosarul torţionarului Alexandru Vişinescu

de:
30 aug. 2013
0 Afișari
Parchetul General începe audierile în dosarul torţionarului Alexandru Vişinescu

Pe numele lui Alexandru Vişinescu, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Românesc a depus o sesizare penală în care fostul torţionar este acuzat de omor deosebit de grav. Parchetul General a preluat dosarul, iar ancheta se află în faza cercetărilor preliminare. Procurorii au decis ca în prima fază să fie audiat Valentin Cristea, singurului deţinut politic în viaţă care a fost închis la Râmnicu Sărat şi a fost martorul activităţii lui Alexandru Vişinescu, scrie gandul.info.

Valentin Cristea a precizat pentru gândul că a fost contactat de procurorii Parchetului General care l-au anunţat că în zilele următoare ar urma să fie audiat în legătură cu dosarul torţionarului Vişinescu. Printre victimele care i se impută lui Vişinescu este şi fostul lider ţărănist Ion Mihalache, care a decedat la Râmnicu Sărat în urma torturilor aplicate de fostul comandant, acum un pensionar fericit şi liniştit.

Dintre miile de deţinuţi ai temniţei comuniste de la Râmnicu Sărat, astăzi mai sunt în viaţă doar doi: Valentin Cristea, condamnat la 7 ani de închisoare pentru că a divulgat informaţii secrete „Comitetului III de rezistenţă” din Câmpina, şi Constantin Copoiu, un simplu condamnat de drept comun. Vecin de celulă cu regretaţii Corneliu Coposu, Ion Mihalache, Ion Diaconescu şi Jenică Arnăutu, Valentin Cristea îşi aminteşte cu claritate regimul de teroare al închisorii conduse de torţionarul Alexandru Vişinescu.

Valentin Cristea a povestit cum a fost exterminat Jenică Arnăutu. „El suferea de ulcer şi a cerut să nu i se mai pună sare în mâncare, dar conducerea penitenciarului a refuzat. A intrat în greva foamei. Asta era în 1959″, spune Valentin Cristea. După un anumit număr de zile de greva a foamei, comandatul Vişinescu a dispus ca Arnăutu să fie supus unui regim de alimentaţie forţată. „Veneau doi gardieni şi un sanitar, îi băgau un furtun pe gât şi îi dădeau un lichid nutritiv. După 40 de zile de greva foamei, a murit. A murit acolo lângă mine”, spune Valentin Cristea.

Alexandru Vişinescu a fost comandant al Penintenciarului Râmnicu Sărat din anul 1956 şi până la desfiinţarea închisorii, în 1963, fiind şi ultimul comandant al închisorii în care a sfârşit, în urma torturilor, Ion Mihalache.

Cu toate că au trecut 50 de ani de la faptele de care este acuzat Vişinescu, juriştii IICCMER susţin că termenul de prescripţie al infracţiunilor nu poate fi luat în considerare. Potrivit sesizării, autorităţile comuniste au împiedicat cercetarea şi trimiterea în judecată a torţionarilor precum Alexandru Vişinescu, astfel că, din punct de vedere legal, el încă poate fi tras la răspundere pentru infracţiunile de omor deosebit de grav.

Cookies