Parchetul General a trimis ministrului Justiţiei cererea DNA de arestare a senatoarei Doina Tudor

de:
19 feb. 2016
0 Afișari
Parchetul General a trimis ministrului Justiţiei cererea DNA de arestare a senatoarei Doina Tudor

„Prim-adjunctul procurorului general (…) a transmis ministrului Justiției cererea însoțită de referatul cauzei, în baza cărora să solicite președintelui Senatului încuviințarea reținerii și arestării preventive a senatorului Tudor Doina Anca sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la infracțiunea de luare de mită. Faptele reținute în sarcina acesteia formează obiectul unui dosar al DNA”, se precizează într-un comunicat al PÎCCJ.

Procurorul-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a cerut joi sesizarea Senatului pentru încuviințarea reținerii și arestării preventive a senatoarei Doina Tudor, acuzată de complicitate la luare de mită.

Ea este anchetată în dosarul în care fostul său soț, Daniel George Tudor, a fost reținut pentru luare de mită, la data faptei președinte al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, ulterior vicepreședinte al Autorității de Supraveghere Financiară.

„În conformitate cu prevederile legale și constituționale, procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție a transmis Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cererea și referatul întocmit în cauză, în vederea sesizării ministrului Justiției pentru a cere președintelui Senatului încuviințarea reținerii și arestării preventive a senatoarei Doina Anca Tudor, în sarcina căreia s-a reținut complicitate la infracțiunea de luare de mită”, se arată într-un comunicat al DNA transmis joi, 

Senatorul Doina Tudor spune însă că este nevinovată și îi roagă pe colegii săi să voteze solicitarea DNA privind arestarea sa preventivă așa cum consideră de cuviință.

„Am fost chemată astăzi de urgență să mă prezint la DNA. Mi s-a spus că am calitatea de suspect și până seara văd că am altă calitate. Nu știu nimic, nici măcar de ce, cum. Nu am nicio vinovăție„, a afirmat Doina Tudor joi, pentru Agerpres.

Ea a explicat că exact în perioada în care este acuzată că ar fi fost complicele soțului său era „în divorț și în certuri cu acesta”.

Credeți că un bărbat care pleacă de la soția sa, vrea să divorțeze, o trimite să îi facă diverse afaceri? Am avut trei cereri de divorț în 2013 și pronunțarea divorțului a fost în 2014. Dacă s-ar fi vrut, s-ar fi căutat și s-ar fi văzut în toate ziarele și la posturile tv ce emisiuni erau despre soțul meu și despre mine exact în perioada martie-iunie. Eram în certuri. Las logica unui om normal„, a adăugat Doina Tudor.

Întrebată ce le transmite colegilor săi, ea a spus: „Nu pot să îmi oblig colegii. O să îi rog să voteze cum consideră ei de cuviință”.

DNA precizează că, în perioada martie-mai 2013, Doina Tudor l-a ajutat în mod direct pe Daniel Tudor să primească suma de 200.000 de euro (din suma totală de 300.000 de euro primită de acesta), pentru ca acesta, în calitate de președinte al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, să favorizeze o firmă de asigurări care făcuse obiectul unor activități de control.

Cookies