Parchetul a respins plângerea Primăriei Capitalei în cazul „Cathedral Plaza”

de:
04 mai 2011
0 Afișari
Parchetul a respins plângerea Primăriei Capitalei în cazul

Prin Rezoluţia nr. 19591/P/2009 din 2 februarie, Parchetul a constatat că Millennium Building Development nu a săvârşit nicio infracţiune, în ciuda acuzaţiilor formulate de Primăria Municipiului Bucureşti în instanţă, susţinute prin declaraţii publice ale unor reprezentanţi ai acesteia. Astfel, Parchetul a constatat că în toată perioada în care s-au executat lucrări pe acest şantier au fost respectate în totalitate prevederile legii, iar autorizaţia în baza cărora acestea au fost desfăşurate este pe deplin valabilă.

„Compania noastră activează pe mai multe pieţe internaţionale, iar în ţările unde desfăşurăm proiecte respectăm întotdeauna legile. Acuzaţiile îndreptate împotriva noastră cu privire la proiectul Cathedral Plaza sunt nefondate şi injurioase. Verdictul dat de Parchet ne mobilizează să luptăm în continuare şi să avem încredere în statul de drept din România”, au declarat reprezentanţii Millenium Building Development.

Situaţia valabilităţii autorizaţiei de construire este departe de a se fi tranşat, întrucât Millenium Building Development a depus o contestaţie în anulare şi o cerere de revizuire împotriva deciziei pronunţată de Curtea de Apel Suceava, pe care o critică pentru grave încălcări ale legii, grave erori de judecată şi încălcări ale drepturilor omului, iar Primarul Sectorului 1 Bucureşti a depus, împotriva aceleiaşi decizii, două cereri de contestaţie în anulare şi două cereri de revizuire. De asemenea, investitorul s-a adresat Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Proiectul Cathedral Plaza a început în 1998 pentru o clădire de doar 17 metri, care ulterior a ajuns la 75 de metri, având 19 etaje, parter şi patru niveluri subterane, planurile iniţiale ale companiei schimbându-se în urma negocierilor cu Arhiepiscopia Romano Catolică, care a preferat o dezvoltare pe verticală în locul uneia pe orizontală, cu un grad de ocupare al terenului mai mare. În mod cu totul surprinzător, după o serie de scrisori de susţinere adresate Ministrului Culturii de la acea vreme – Ion Caramitru-, ÎPS Arhiepiscopul Ioan Robu a schimbat discursul, pornind o adevărată cruciadă mediatică şi juridică împotriva dezvoltatorilor proiectului. Forma actuală a construcţiei Cathedral Plaza se datorează chiar arhiepiscopului, care a agreat şi chiar a lăudat soluţia arhitecturală aleasă în urma solicitărilor sale imperative, mai spun reprezentanţii Millenium Building Development.

Cookies