Cazul copilului de patru ani omorât de câini în București, preluat de Parchetul instanței supreme

de:
04 sept. 2013
1 Afișari
Cazul copilului de patru ani omorât de câini în București, preluat de Parchetul instanței supreme

UPDATE

„Prin rezoluţia din data de 4.09.2013, în temeiul dispoziţiilor art. 209 alin. 41 din Codul de procedură penală, s-a dispus preluarea cauzei având ca obiect decesul minorului A. I. C. (în vârstă de 4 ani) de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea efectuării urmăririi penale de către procurori din cadrul Secţiei de urmărire penală şi criminalistică”, se arată într-un comunicat remis miercuri, de Parchetul general, scrie gandul.info.

Potrivit sursei citate, motivele ce au stat la baza deciziei de preluare vizează complexitatea cauzei şi intensa mediatizare a acestui caz.

Surse judiciare au precizat, pentru MEDIAFAX, că în acest caz vor fi menţinute toate actele de cercetare efectuate până în prezent, precum rezultatul necropsiei, procesul verbal de cercetare la faţa locului şi declaraţiile unor martori.

Parchetul Capitalei a anunţat anterior că procurorii bucureşteni vor cerceta împrejurările în care a murit copilul de patru ani muşcat de câini vagabonzi în Capitală, în acest caz fiind constituit un dosar penal, urmând să fie făcute şi verificări privind respectarea legislaţiei legate de gestionarea câinilor fără stăpân.

„La data de 03.09.2013, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a fost constituit un dosar penal având ca obiect împrejurările în care s-a produs decesul minorului A.I.C., în vârstă de 4 ani.

Totodată, în cauză vor fi efectuate verificări şi cu privire la modalitatea în care au fost respectate dispoziţiile OUG 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân”, anunta reprezentantii Parchetului de pe Langa Tribunalul Bucuresti intr-un comunicat remis B365.ro.

Europarlamentarul PDL Sebastian Bodu anunță că a sesizat Politia Capitalei pentru infractiunea de omor din culpa a Asociatiei „Caleidoscop”, asociația care adoptase unul dintre câinii care l-au omorât pe copilul de 4 ani în zona Parcului Tei din Capitală.

Poliţiştii şi procurorii fac verificări la adăpostul la care au fost duşi cei şase câini ridicaţi luni de pe terenul de lângă Parcul Tei unde a fost sfâşiat copilul de patru ani, potrivit Mediafax.

Cookies