LA MINE-N CARTIER

Parcări supraterane în S5. Primăria Sectorului 5 anunță licitația proiectelor

Parcări supraterane în S5. Primăria Sectorului 5 anunţă pe SICAP licitaţie pentru proiectarea şi execuţia a trei parcări supraterane.

Parcări supraterane în S5. Acestea ar urma să fie construite pe Șoseaua Alexandriei, Calea Rahovei și Str. Bârcă. Valoarea totală estimată este de 92.879.507 lei.

Parcări supraterane în S5

Achiziția este împărțită în două loturi, astfel:

Primul lot vizează servicii de proiectare şi construirea unei parcări etajate P+3E cu zonă de piaţă volantă în Şoseaua Alexandriei nr. 22-24 (Strada Mărgeanului). Pentru acest lot, valoarea estimată este de de 53,3 milioane lei fără TVA, dintre care serviciile de proiectare ar urma să reprezinte 1,6 milioane lei.

Al doilea lot vizează servicii de proiectare şi construirea unei parcări P+2E în strada Bârcă nr. 2 şi a unei parcări etajate P+2E în Calea Rahovei nr. 327. Pentru acest lot valoarea estimată este de 39,5 milioane lei fără TVA, din care valoarea estimată pentru serviciile de proiectare este de 1,2 milioane lei.

Primăria Sectorului 5 anunță licitația proiectelor

În vederea evaluării, componenta financiară va reprezenta 60%, iar componenta tehnică 40%, potrivit pressonline.ro.

Contractele au o durată estimată de 8 luni. 15 iulie este termenul limită de primire a ofertelor.

Pe 4 mai, Consiliul Local Sector 5 a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru realizarea a trei parcări etajate. Parcările de pe Strada Bârcă şi de pe Calea Rahovei ar urma să asigure 142 de locuri de parcare. Potrivit hotărârii adoptate, cele două construcţii ar urma să fie realizate din structură metalică ce va adăposti parcările auto cu rampă de acces, iar la etaj se vor realiza spaţii conexe. Se vor amenaja şi zone dotate cu rasteluri pentru biciclete şi motociclete. Suprafaţa verde a teraselor celor două parcări va avea gazon tip rulou, arbuşti şi flori în jardiniere. Lângă zonele verzi se vor amenaja câte două terenuri de sport, conform sursei citate.

În ce priveşte parcarea de pe Şos. Alexandriei, în incinta spaţiului acoperit de la parter se va amenaja o piaţă volantă cu tarabe de 725 mp. Pe terasă sunt prevăzute două terenuri de sport, potrivit prevederilor din proiectul adoptat de Consiliul Local.


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button