Amplă operațiune în București și alte 2 județe vecine. Mai multe percheziții au avut loc, joi dimineață, în București, Dâmbovița și Prahova la dezvoltatori imobiliari care ar fi prezentat, la recepție, mai multe locuri de parcare decât cele construite, transmite Direcția Generală de Poliția a Municipiului București. Prejudiciul este de 2 milioane de euro.
„Astăzi, 31 martie, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, efectuează 51 de percheziții domiciliare, pe raza municipiului București și în județele Dâmbovița și Prahova. De asemenea sunt puse în aplicare și mai multe mandate de aducere, intr-un dosar în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune, în domeniul construcțiilor”, se arată în comunicat.
„Din datele și probele administrate în cauză a rezultat presupunerea rezonabilă că mai mulți dezvoltatori imobiliari, persoane fizice și juridice, ar fi prejudiciat o instituție publică, prin faptul că la momentul recepției clădirilor ar fi prezentat, împrejurarea nereală că au realizat mai multe locuri de parcare, decât cele existente în fapt, fiind creat un prejudiciu de aproximativ 2 milioane euro. Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1”, mai precizează sursa citată.
În București, HCGMB 66/2006, prevede obligația dezvoltatorilor imobiliari de a asigura minimum un loc de parcare pentru fiecare apartament cu suprafața construită desfășurată de maximum 100 mp și minimum două locuri de parcare pentru fiecare apartament cu suprafața construită desfășurată mai mare de 100 mp, plus suplimentarea cu maximum 20% a totalului locurilor de parcare/garare stabilite pe care să le poată folosi vizitatorii.
Potrivit Economedia, prețurile în București pentru locurile de parcare sunt 17.000 euro plus TVA la nivelul 1 de subsol, 15.500 euro plus TVA la nivelul 2, 14.000 euro plus TVA la nivelul 3. Locurile de parcare exterioare se vor vinde cu 15.500 euro plus TVA.
Sectorul 6 vrea să introducă obligativitatea ca la vânzarea apartamentelor să fie inclus automat și locul de parcare, o condiție pentru a primi recepția lucrărilor.