Zeci de locuri de parcare amenajate pe strada Oițelor din Sectorul 4, paralelă cu Bulevardul Dimitrie Cantemir, intră în regim de parcare publică cu plată. Mobilitate Urbană Sector 4 a transmis care va fi tariful pentru ocuparea unui loc.
De astăzi, 20 februarie, cele 54 de locuri de parcare amenajate pe Strada Oițelor intră în regim de parcare publică cu plată.
Cei de la Mobilitate Urbană Sector 4 anunță, pe pagina de Facebook, că tariful pentru ocuparea unui loc este de 1 leu/două ore, între orele 8:00-18:00, în zona verde.
Ocuparea unui loc se va putea face și pe bază de abonament lunar nenominal, în valoare de 60 lei/lună. Acest lucru va fi posibil de pe data de 1 martie 2024.
Abonamentele sunt valabile doar în cursul lunii în care au fost achiziționate.
La sfârșitul lunii ianuarie, primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, anunța că parcarea de la Timpuri Noi, de lângă stația de metrou, este din nou funcțională. A fost construită în 2022 pe un teren pe care PS4 nu ar fi avut dreptul să îl folosească și după ce copacii de acolo ar fi fost tăiați ilegal.
Parcarea de la Timpuri Noi este din nou funcțională, după ce a fost retrasată și poate fi folosită în sistem park&ride, la fel ca toate spațiile de acest fel aflate în proximitatea stațiilor de metrou.
Aici, un loc de parcare costă 3 lei pe zi în intervalul orar 05:00–23:00, și 3 lei pe oră noaptea, între 23:00 și 05:00.
La vremea respectivă, Primăria Capitalei anunța, pentru Hotnews.ro, că municipalitatea nu a emis niciun aviz de defrișare, iar firma contractată de Primăria Sectorului 4 pentru lucrări a fost amendată cu 5.000 de lei pentru tăierea ilegală a copacilor.
Cu toată acestea, parcarea de la Timpuri Noi a fost deschisă în decembrie 2022, având un număr de 50 de noi locuri de parcare.
Te-ar mai putea interesa și: