Cei care își lăsau mașinile pe locurile de parcare de pe strada Brașov trebuie să le mute până după Crăciun. Și asta pentru că parcarea devine bandă de circulație, ca să se evite aglomerația de la marele târg de Crăciun din Sectorul 6.
Începând de astăzi, 26 noiembrie, şi până la finalul West Side Christmas Market, adică 27 decembrie (inclusiv), parcarea publică din zona parcului, cea aflată pe strada Brașov, devine banda 1 de circulație rutieră. Colegii noștri de la
ADPDU Sector 6 deja au montat indicatoarele cu Oprirea Interzisă, iar polițiștii locali au pus deja primele informări în acest sens, le-a transmis Poliția Locală a Sectorului 6 bucureștenilor într-o postare pe
Facebook.
Cine nu își mută mașina primește amendă
Poliția sectorului face apel la bunăvoința locuitorilor, însă avertizează că cine nu se supune regulii va primi
amendă. De asemenea, mașinile vor fi ridicate.
Facem apel la voi, șoferii! Timp de 1 lună nu mai parcați acolo. Măsura are rol de fluidizare a traficului, se va elibera banda de dreapta şi astfel se va circula bine în zonă. De joi, odată cu deschiderea târgului, cine nu va înțelege aceste lucru va suporta amenda de rigoare şi ridicarea autoturismului. Vom avea echipaje permanent în zonă, avertizează polițiștii.
Așadar, strada Brașov se transformă în bulevard cu 3 benzi pe sens. Modificarea vizează porțiunea dintre Piața Drumul Taberei şi Complexul Comercial „Drumul Taberelor”. Dar Ideea de a fluidiza traficul prin transformarea parcării în bandă de circulație a iscat controverse. Celor care locuiesc în zonă și au mașini nu le-a picat prea bine.
Poliţia Locală Sector 6, nu toată lumea poate să meargă doar cu mijloacele de
transport în comun. Unde parchează persoanele cu dizabilități? Cine a decis și în baza cărei legi, ca să transformați când vreți voi parcarea publică în bandă de circulație?
Mi se pare un ordin comunist. Nu vreți voi să circulăm și cu numere pare sau impare? Nu vă lăsați de hinghereală. Doar la asta sunteți buni, la prăduit oamenii, ați făcut parcări? Ați favorizat parcarea în alte zone? Dacă nu, atunci mergeți cu gaia.
Ok, lăsăm mașinile acasă. Undeeeeeee???? Ați distrus nenumărate locuri de parcare și acum vreți să le lăsăm unde?
Dincolo de această nemulțumire, unii s-au bucurat mult că nu vor mai fi locuri de parcare pe strada Brașov. Ba chiar ar vrea ca parcările să se desființeze de tot, dacă s-ar putea.
Vă așteptăm și pe calea Giulești!
Faceți asta și pe străzile laterale…
Foarte bună ideea! Nu ma așteptam, dar chiar e o solutie bună! Felicitări!
Se impune ca măsura să fie permanentă și aplicată în tot sectorul!
De ce nu faceți așa MEREU în tot sectorul… că am ajuns noi pietonii să mergem printre mașini, iar mașinile să stea parcate pe trotuare????Sau lu’ Ciprian Ciucu îi e frică de faptul că pierde câteva voturi????
Unii au propus măsuri mai puțin radicale, însă le-au cerut polițiștilor să ridice toate mașinile parcate ilegal. Oamenii le-au trimis agenților fotografii cu vehicule parcate în stațiile de autobuz sau pe spațiile verzi. Polițiștii au promis că vor rezolva toate solicitările din sector.
West Side Christmas Market se deschide joi, pe 28 noiembrie și ține până în ultima zi de Crăciun inclusiv, pe 27 decembrie.
Te-ar mai putea interesa și: