Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, a anunțat ieri, 12 aprilie 2022, că parcarea de la Tulnici introduce un sistemul de tarifare. Acesta nu va mai fi gratuită, iar taxarea se face pe oră.
Începând cu data de 12 aprilie 2022, parcarea de la Tulnici va intra în regim de parcare publică cu plată. Respectiva parcare este amenajată în una din cele mai aglomerate zone ale Sectorului 4, mai exact în spatele Pieței Berceni. Aceasta are o capacitate de:
Parcarea este disponibilă atât pentru personale ce locuiesc în Sectorul 4 din București, cât și pentru cei ce au treabă în zona respectivă ocazional. Clădirea le asigură celor ce își lasă mașinile aici, condițiile necesare de siguranță.
Motivul pentru care s-a decis ca această parcare să devină una cu plată, a fost că foarte persoane își lăsau mașinile pe care nu le foloseau abandonate aici. Acestea erau lăsate în parcare cu lunile.
Astfel că, personale ce mergeau la piață, sau care aveau anumite treburi de rezolvat în zonă, nu se mai puteau folosi se respectiva parcare, pentru scopul ei inițial.
Prețul pentru ocupare unui loc de parcarea, în acest complex, va fi de 1 leu pentru fiecare două ore.
Parcajul public de la Piața Berceni (Tulnici), a fost inaugurat în data de 26 iunie 2020, fiind la momentul respectiv a doua parcare modernă de acest gen, deschisă în Sectorul 4.
La data de 1 ianuarie 2022, locurile de parcare de reședință din București s-au scumpit simțitor. Prețurile acestora au crescut de la câteva zeci de lei pe an, la câteva sute de lei pe an.
Iată lista prețurilor pentru un loc de parcare, în funcție de zona unde aveți reședința.
AICI puteți vedea în ce zonă se încadrează strada pe care locuiți, lista cuprinde toate străzile din București.