Se construieşte o parcare sub Pasajul Basarab

de:
04 aug. 2011
16 Afișari
Se construieşte o parcare sub Pasajul Basarab

Primăria Capitalei construieşte o nouă parcare sub Pasajul Basarab. „Va fi o parcare supraetajată, cu un nivel, şi va asigura 72 de locuri de parcare. Se lucrează deja la ea, iar în toamnă va fi gata”, a precizat pentru B365.ro, Ion Dedu, director executiv al Direcţiei de Transporturi şi Sistematizarea Circulaţiei din cadrul Primăriei Capitalei.

Ridicarea construcţiei depinde acum de pompieri. „Noi nu avem standarde anti-incendiu. Și atunci trebuie să luăm un specialist de la pompieri să ne facă un scenariu de incendiu pentru parcarea care se face sub pod. E singura problemă care ne-a mai rămas. Acolo trebuie protejate cu nişte elemente anti-foc zonele metalice ale podului”, a explicat Ion Dedu.

Parcarea va fi construită sub rampa de urcare pe pasaj dinspre Bulevardul Nicolae Titulescu.

În prezent se desfăşoară lucrările pentru asigurarea accesului la staţia de tramvai ce se va afla pe Pasajul Basarab. Scările rulante au fost deja montate, ca şi structura necesară lifturilor pentru accesul la peroane. Lucrările trebuiau însă să fie finalizate încă de la sfârşitul lunii iunie, conform estimărilor Primăriei Generale.

Scări rulante, lifturi şi trotuare rulante de 2,5 milioane euro

La Pasajul Basarab va fi construită cea mai mare staţie intermodală din ţară. Aceasta va reuni o linie de tramvai pe pod, 3 linii de tramvai sub pod, linii de autobuz şi troleibuz, linii de metrou, 2 gări de cale ferată la care se adaugă spaţii special amenajate pentru taxiuri şi 2 autogări pentru transport intern şi internaţional. Peroanele staţiei de pe pod vor avea lungimea de 90 de metri şi lăţimea de 19 metri. Staţia va avea două căi de acces: una pe Calea Griviţei şi una pe bulevardul Dinicu Golescu. Accesul se va face pe scări fixe şi rulante şi cu lifturi.

În zona gării Basarab unde va fi realizată această staţie vor fi montate patru lifturi, patru scări rulante şi şase trotuare rulante care vor face legătura cu Gara de Nord. Contractul a fost semnat la începutul anului cu grupul industrial german ThyssenKrupp şi a fost estimat la 2,5 milioane de euro.

Cookies