ESENTIAL

Un nou parc de un hectar în Capitală, cu dotări pentru skateri şi arteziană

Terenul de aproape un hectar se află în administrarea Consiliului Local Sector 6 în cartierul ANL „Constantin Brâncuşi”, o zonă în care locuiesc peste o mie de familii de tineri. Aici, autorităţile intenţionează să amenajeze un parc de distracţii cu multiple funcţiuni, atât pentru copii, cât şi pentru adulţi.

„Cel mai apropiat parc este Parcul Drumul Taberei, aflat la o distanţă de 2,5 km. Media de vârstă a locatarilor este situată sub 40 de ani, incluzând un număr mare de copii şi tineri care în acest moment nu au locuri de joacă şi spaţii de agrement în zonă”, se menţionează în studiul de fezabilitate întocmit de proiectanţi.

Conform documentului, parcul ANL va fi dotat cu o pistă de biciclişti de 1.192 mp, un roller parc de 413 mp, o platformă de fitness în aer liber de 107 mp, alei de jogging plus două locuri de joacă pentru copii, pe grupe de vârstă, în suprafaţă de circa 900 mp împreună.

Printre echipamentele propuse pe platforma de fitness se regăsesc: 2 steppere, 2 ruder bankuri, 2 liege bankuri, 2 curlere şi 2 butterfly-ere. Tinerii pasionaţi de sporturile urbane vor avea de ales între săriturile pe quarter pipe, rail slide şi pyramiden hit.

În amenajarea peisagistică a parcului ANL „Constantin Brâncuşi” a mai fost prevăzute, totodată, un bazin pentru o fântână arteziană de 112 mp plus un teren pentru câini. Proiectanţii au propus, de asemenea, crearea unei „perdele verzi” de platani, de o parte şi de alta a pistei de biciclete şi role, în parc urmând să fie plantaţi zeci de stejari, tei, castani, mesteceni, iar pe gard plante agăţătoare precum iederă şi ienupăr. În plus, aleile pietonale vor fi bătute în pietriş „mărgăritar” fin.

Investiţia este estimată de autorităţi la suma de aproximativ 2,5 milioane de lei cu TVA, durata de execuţie a lucrărilor fiind de 12 luni, conform unei hotărâri a Consiliului Local Sector 6 privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru realizarea Parcului ANL „Constantin Brâncuşi” din luna noiembrie 2009.

Cartierul ANL din Sectorul 6 al Capitalei include 30 de blocuri de locuinţe cu chirie pentru tineri, însumând circa 1.700 de apartamente. Recent, autorităţile au dat undă verde cumpărării acestor locuinţe, la jumătatea acestei luni fiind semnate primele şase contracte de vânzare-cumpărare.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button