Mai multe aplicații Meta, printre care Facebook, Instagram și Whatsapp au avut probleme miercuri seară, timp de câteva ore. Internauții au avut diferite reacții la situația respectivă, unii au crezut că au rămas fără conturile de socializare, alții nu înțelegeau de ce nu li se trimit mesajele și se gândeau că au probleme cu conexiunea.
Meta a transmis un mesaj oficial seara trecută, pentru a-i informa pe utilizatori că aplicațiile au probleme tehnice.
Aplicațiile Facebook, Instagram, Threads și Whatsapp nu au funcționat corespunzător miercuri seară, mesajele nu se mai trimiteau și nici nu se mai încărcau, iar unele persoane nu se puteau autentifica pe ele, potrivit The Verge.
Problemele au început în jurul orei 20:00 și au continuat până pe la miezul nopții. Meta a transmis un anunț oficial pe pagina de X, în care a spus că sunt conștienți de faptul că există probleme tehnice:
Suntem conștienți de faptul că o problemă tehnică afectează capacitatea unor utilizatori de a accesa aplicațiile noastre. Lucrăm pentru ca lucrurile să revină la normal cât mai repede posibil și ne cerem scuze pentru orice inconvenient.
Site-ul DownDetector, care monitorizează în timp real problemele tehnice înregistrate de marile platforme de social media, a avut o creștere a numărului de reclamații începând cu ora 19:30. Pe pagina de Instagram DownDetector au existat peste 70.000 de rapoarte de probleme cu platforma, iar despre Facebook au fost peste 100.000 de rapoarte înregistrate.
Probleme au fost în mai multe colțuri ale lumii, inclusiv în România.
Pentru că nu se întâmplă des ca aplicațiile Meta să aibă probleme, internauții nu înțelegeau ce se întâmplă. Unii au crezut că le-au fost închise conturile, alții că nu au internet. Unele persoane au spus că nici măcar nu au observat că aplicațiile respective nu funcționează.
La fel a fost și în București. Mulți dintre oameni erau prinși în traficul infernal în momentul în care au picat aplicațiile. Astfel, nici măcar nu au putut să intre să vadă despre ce era vorba.
Apoi, după ce și-a mai revenit un pic, pe Facebook au început să apară reacțiile oamenilor.
Iată câteva dintre acestea:
Sursa foto: Dreamstime
Te-ar putea interesa și: