Parada militară de 1 decembrie, în București. La ce oră începe și cum se va desfășura

22 nov. 2021
1142 Afișari
Parada militară de 1 decembrie, în București. La ce oră începe și cum se va desfășura
Parada militară de 1 decembrie, în București. La ce oră începe și cum se va desfășura. Sursă foto: Facebook/ MApN/ Valentin Ciobîrcă

Ministerul Apărării Naționale anunță că de 1 decembrie, cu ocazia Zilei Naționale a României, în Capitală, va avea loc parada militară, organizată în Piața Arcul de Triumf. La ce oră începe evenimentul și cum se va desfășura.

Parada militară de 1 decembrie, în București. La ce oră începe și cum se va desfășura, potrivit informațiilor oficiale transmise de Ministerul Apărării Naționale.

Parada militară de 1 decembrie, în București

Paradă militară în București, de 1 decembrie, cu ocazia Zilei Naționale a României.

Astfel, miercuri, 1 decembrie 2021, vor participa la eveniment detașamente de militari și specialişti din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Telecomunicații Speciale și Administrația Națională a Penitenciarelor, precum și mijloace tehnice terestre și aeriene, anunță MApN într-un comunicat oficial.

Parada militară începe la ora 11:00 și se desfășoară în Piaţa Arcul de Triumf, din Capitală.

Te-ar mai putea interesa și: După 30 de ani de huiduieli la parada de 1 decembrie, pandemia liniștește România

Evenimentul se desfășoară într-un format restrâns și se va ține cont de situația pandemică de la momentul desfășurării paradei militare. De asemenea, se vor respecta cu strictețe prevederile legale pentru a preveni și pentru a combate efectele pandemiei de covid-19.

Cum se va desfășura

Imnul Național al României se va intona la începutul paradei militare, iar în același timp se vor executa 21 de salve de tun. Mai apoi, urmează ca Președintele României, Klaus Iohannis, să depună o coroană de flori, în memoria eroilor români care și-au pierdut viața pe câmpurile de bătălie pentru reîntregirea neamului românesc, dar și pentru victimele virusului SARS-CoV-2. La final se va păstra un moment de reculegere.

Totodată, Drapelul național se va arbora în toate instituţiile militare din România, iar la bordul navelor maritime şi fluviale se va ridica Marele Pavoaz (ansamblul pavilioanelor codului internațional de semnalizare dispuse în ordinea culorilor naționale ale statului sărbătorit și ridicate la catargele de la proră și pupă).

Te-ar mai putea interesa și: „Eu cred că despre asta e, de fapt, 1 Decembrie!”

Parada militară poate fi urmărită și online, pe pagina de Facebook a Ministerului Apărării Naționale.

Repetiția generală are loc duminică, 28 decembrie 2021, la ora 10:00, la Arcul de Triumf.

„Brigada Rutieră Bucureşti va dispune măsuri pentru asigurarea fluenței în trafic și informarea conducătorilor auto asupra restricțiilor rutiere pe arterele care converg către Piaţa Arcul de Triumf, pentru zilele de 28 noiembrie și 1 decembrie”, transmite MApN.

Cookies