Paradă de voioșie în STB de Ziua Națională

01 dec. 2022
915 Afișari
Paradă de voioșie în STB de Ziua Națională
Diana Popescu: Paradă de voioșie în STB de Ziua Națională

La mulți ani, de 1 Decembrie! Nu contează că vă preumblați prin oraș cu flota STB-ului, autoturismul din dotare, metroul, bicicleta sau cine știe ce năzdrăvănii electrice. Important e s-aveți întotdeauna la voi mândria de-a fi un bun român. Mmm… pare complicat. Bine, mai reduc din pretenții: păstrați măcar mândria de-a fi un bun participant la trafic.

Azi, de Ziua Unirii, merităm să ne răsfățăm cu ceva bun. Să prindem orașul gol. Și să ne-amintim ce ne definește ca nație: umorul. „Cu premeditare” sau, mult mai des, involuntar. 

🚌 Ești bucureștean. Te dai intelectual. Ai pretenția că te descurci la capitolul ”repere culturale ale urbei”. Totul se duce în mă-sa când, circulând relaxat într-un 137, auzi indicațiile telefonice ale unei călătoare către fiica personală: ”Iei metroul până la Universitate. Și, când urci la suprafață, ai grijă să ieși pe la Teatru’ lu’ Gheorghe!”.

🚎 În troleibuzul 85, cu aer de-a dreptul încântat, un domn dă întreaga măsură a celebrității: „Ne cunoștea ăia ca pe niște cai blegi!”.

🚌 Așezați comod pe două scaune alăturate, doi domni venerabili aduc în discuție chestiuni arzătoare la ordinea zilei. La un moment dat, unul dintre ei, vădit îngrijorat:

– Ați auzit? Le dă amendă 100 de milioane ălora care nu vor să plătească, dacă te inundă!

– Am auzit… Pe mine m-a inundat de trei ori. Și de trei ori a plătit! M-a inundat în fiecare an, Slavă Domnului!

🚌 La mijlocul autobuzului 226, un nene durduliu se trezește nas în nas cu un tataie pirpiriu. Și scoate-un strigăt:

– Să trăiești, bre!!!

– Să trăiești, răspunde tataiele, mult mai rezervat.

– Ce faci, mai lucrezi la Aurora?

(Tataie nu pare să mai lucreze undeva de vreo 30 de ani…)

– Eu, la Aurora? Nu, nu…

– Dar nici n-ai lucrat?!

– Nu.

Ușor descumpănit, voinicul schimbă subiectul:

– Matale parcă stăteai pe Sabinelor, din câte știu eu.

 – Nu, nu!

Pe-asta chiar n-a văzut-o venind. Dezechilibrat ca dintr-un upercut, vorbărețul se reculege câteva secunde. Apoi, cu un licăr în ochi, își joacă ultima șansă:

– Auzi, da’ pe nea Sandu Bădescu îl știi, nu?

– Îl știu. Cine nu-l știe?

– Chiar așa!, se înviorează la loc dolofanul. Cine nu-l știe?

Tataie prinde și el chef de vorbă și, ca într-un joc “Pe cine cunoști, frate?”, contraatacă:

– M-am întâlnit săptămâna trecută cu Vasile Butin, pe el îl știi?

– Io îi știu pe toți!, se simte dator să pluseze bucălatu’. Care decide să treacă la nivelul următor:

– Auzi, da’ matale… cum îți zice? C-am uitat… Io te confundam mereu cu ăla, Zarioiu.

Tataie îl săgetează scurt cu privirea, dar se-nduplecă să dezlege misterul:

– Nea Gică. Păun.

– Așa, așa! Și, de Bădescu mai știi ceva?

– Nu prea…

– Eu auzisem, acum un an-doi, c-a murit.

– N-are cum, era tânăr!, se arată neîncrezător tataie.

– Hai, bre, că nu era așa tânăr… Și, până la urmă, moare omu’ și dacă nu-i bătrân.

– Hai, că eu cobor la prima. Sănătate!

– Să trăiești, să trăiești, NEA GICĂ!

Nota B365.ro. La mulți ani, București, STB, Diana  și cronicile ei de prin mijloacele de transport în comun, linii orășenești și pre!

Cookies