ȘTIRI

Parada de St. Patrick’s Day din București, mai spectaculoasă decât cea de anul trecut. Când are loc

Festivităţile dedicate patronului spiritual al Irlandei, organizate de Asociaţia Ireland Romania Network (IRN), vor începe pe 14 martie. Festivalul va debuta cu un bal de gală ce va avea loc la Athenee Palace Hilton din Bucureşti, acolo unde se vor aduna unii dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai mediului diplomatic, de afaceri şi cultural din România, informează Adevărul.ro.

„Anul trecut, am organizat în România cel mai mare festival dedicat lui St. Patrick din Europa continentală, iar răspunsul oamenilor de aici a fost atât de entuziast şi frumos încât am decis să repetăm experienţa, ba, mai mult, să o şi întrecem“, a declarat John Long, preşedintele Asociaţiei Ireland România Network.

De asemenea, acesta a ţinut să precizeze că ediţia din acest an a festivalului va fi şi mai mare şi mai spectaculoasă în comparaţie cu cea din 2013.

În data de 16 martie, de la ora 15.00 la ora 17.00, va avea loc parada de care alegorice, care va porni de la Muzeul Ţăranului Român, va defila pe Calea Victoriei şi se va opri la Piaţa George Enescu. Pe traseu, parada se va opri în câteva puncte cheie, momente în care circa 30 de dansatori de muzică tradiţional irlandeză şi românească vor prezenta scurte momente artistice la care vor putea lua parte şi cei din public.    Alături de carele alegorice vor mărşălui 20 de cimpoieri aduşi direct din Irlanda, dar şi cântăreţi de muzică tradiţional românească. 

Cum a fost la parada de St. Patrick  de anul trecut, declarată drept cea mai mare din Europa Continentală, vedeți aici.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button