Primăvara a sosit, iar Vespa Club București deschide sezonul 2023 și organizează în weekend o paradă de scutere. Vespiștii bucureșteni sunt așteptați la evenimentul de sâmbătă.
Cei care conduc scutere Vespa deschid sâmbătă, în București, în mod oficial sezonul plimbărilor cu o paradă.
Ne dorim un sezon fără incidente, așa că odată cu acest eveniment amintim tuturor participanților la trafic că o parte dintre noi vom trece pe două roți, transmite Vespa Club București.
Sâmbătă, 22 aprilie, la ora 14:00 se pleacă, însoțiți de poliție. Traseul pentru plimbarea cu Vespa este următorul:
Aflată la doi pași de Grădina Icoanei, Biserica Anglicană din București este un loc cu tradiție ca punct de întâlnire pentru vespiști.
ONG-ul se bazează pe experința din 2022 și speră ca, acum, să se alăture cel puțin 70 de scutere. În comunitatea din Capitală sunt peste 300 de scutere Vespa, clasice sau moderne.
Anul trecut a fost primul în care ONG Vespa Club București s-a constituit și a funcționat cu un statut „mai serios”. S-a încercat crearea unui grup prin diversitatea oamenilor care îl compun. Am văzut disponibilitatea vespiștilor bucureșteni de a răspunde la diferite inițiative cum au fost cea de donare de sânge sau de a oferi suport logistic la locul unor accidente, dar și participarea cu propriul impozit pe venit în ideea de a crește împreună ca o adevărată comunitate, transmite Roberta Leonardo, Președintele Vespa Club București.
Deschiderea sezonului are loc în fiecare an, iar pentru sâmbătă, reprezentanții clubului și-au propus să adune un număr cât mai mare de pasionați Vespa.
Pentru povești cu Vespa colorate și aventurile vespiștilor, vă facem o invitație deschisă pentru a le descoperi întreg sezonul: în fiecare joi, Clubul se întâlnește pentru socializare pe platoul Bisericii Anglicane începând cu ora 18:00, transmite ONG-ul.
🛵 Informații despre evenimentul din weekend și nu numai, AICI, pe pagina de Facebook.