PARADA 1 DECEMBRIE 2017: Militari din ţări aliate sau partenere, aeronave, tehnică militară de luptă

de:
30 nov. 2017
0 Afișari
PARADA 1 DECEMBRIE 2017: Militari din ţări aliate sau partenere, aeronave, tehnică militară de luptă

PARADA 1 DECEMBRIE 2017. Potrivit unui comunicat MApN, la manifestare vor participa peste 300 de militarii străini din Bulgaria, Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, Canada, Franța, Germania, Grecia, Italia, Republica Moldova, Polonia, Portugalia, Slovacia, SUA, Turcia și Ucraina.

”Comandantul paradei este generalul-locotenent Adrian Tonea, locțiitorul șefului Statului Major al Apărării. În urmă cu 100 de ani, bunicul său își făcea datoria față de țară pe câmpurile de luptă ale Primului Război Mondial, iar tatăl său, în cel de-Al Doilea Război Mondial, a parcurs prin luptă drumul de jertfă și glorie al Armatei Române”, arată MApN, citat de Agerpres.

Și în acest an vor fi prezenți pentru a marca ziua de 1 Decembrie militari răniți în teatrele de operații din Balcanii de Vest, Irak și Afganistan. Din cadrul detașamentului fac parte și militari răniți care au participat la jocurile militare paralimpice Invictus 2017 din Canada, unde au obținut rezultate deosebite.

Tot pentru a marca Ziua Națională, la Mormântul Ostașului Necunoscut din Parcul Carol I va avea loc, vineri, începând cu ora 8,00, o ceremonie militară și religioasă de depuneri de coroane și jerbe de flori.

Cu ocazia Zilei Naționale, Drapelul național va fi arborat în toate instituțiile militare din țară, iar la bordul navelor maritime și fluviale se va ridica Marele Pavoaz.

Pentru buna desfășurare a Paradei militare organizate cu ocazia Zilei Naționale a României, Brigada Rutieră București a dispus măsuri pentru asigurarea fluenței în trafic și informarea conducătorilor auto asupra restricțiilor rutiere pe arterele care converg către Piața Arcul de Triumf, pentru zilele de 30 noiembrie și 1 decembrie.

PARADA 1 DECEMBRIE 2017.

Cookies