Papa Francisc e tot în stare critică, dar „s-a odihnit bine” peste noapte. Noutăți de la Vatican

25 feb. 2025
304 afișări
Papa Francisc e tot în stare critică, dar „s-a odihnit bine” peste noapte. Noutăți de la Vatican
Papa Francisc e tot în stare critică, dar „s-a odihnit bine” peste noapte. Noutăți de la Vatican | Sursa foto: Dreamstime

Papa Francisc, care este de aproape două săptămâni în spital din cauza unei duble pneumonii,  rămâne în stare critică, dar noaptea trecută, „s-a odihnit bine”, anunță azi Vaticanul, citat de News.ro.

În cea de-a 12-a zi de spitalizare, cea mai lungă din 2013, de când Jorge Bergoglio este Papă, Vaticanul transmite că „papa s-a odihnit bine, pe tot parcursul nopţii”.

Cu 12 de ore în urmă, Sfântul Scaun anunța că „starea clinică a Sfântului Părinte, deși încă critică, s-a îmbunătățit uşor” și că „insuficienţa renală uşoară” de care suferă de duminică „nu este un motiv de îngrijorare”.

Papa Francisc, în stare gravă din weekend

În weekend, starea de sănătate a Suveranului Pontif s-a deteriorat brusc sâmbătă, când a suferit „o criză astmatică prelungită” și când au apărut probleme hematologice care au necesitat transfuzie de sânge.  

Inițial, a fost spitalizat pentru bronșită, dar Sfântul Scaun a  anunțat acum o săptămână că papa Francisc a contractat o dublă pneumonie, o infecție potenţial fatală a ţesutului pulmonar.

Tot News.ro amintește că spitalizarea de acum, care este a patra din 2021 încoace, provoacă mare îngrijorare, în condițiile în care Papa era deja slăbit de o serie de probleme de sănătate pe care le-a avut în ultimii ani.

A suferit, printre altele, operații la colon și abdomen.

Spitalizarea papei, care este atât lider spiritual a 1,4 miliarde de catolici, cât și șef de stat al Cetăţii Vaticanului, a redeschis discuțiile cu privire la capacitatea sa de a-și îndeplini îndatoririle.

În același timp, au reapărut speculaţile că Francisc ar putea demisiona, deși Suveranul Potif a declarat în mai multe rânduri că nu a venit încă momentul.

Următorul buletin medical de la Vatican privind starea de sănătate a Papei Francisc este așteptat diseară, în jurul orei 19.00.

Sursa foto: Dreamstime

Cookies