ESENTIAL

Papa Francisc a trecut cu bine de operația la colon. Câte zile va sta acesta în spital

Papa Francisc, cel mai important om din Biserica Catoilică, în vârstă de 84 de ani, a fost supus unei intervenții chirurgicale pentru o inflamație a colonului. Potrivit Biroului de Presă al Sfântului Scaun, operația a avut loc la Roma, fiind vorba despre o operație programată, și nu una de urgență.

Papa Francisc a fost internat duminică după-amiază la spitalul A. Gemelli din Roma, unde oficialii de la Vatican au declarat că acesta a suferit „o intervenţie chirurgicală programată pentru o stenoză diverticulară simptomatică a colonului”, potrivit Agerpres.

Semnele post-operație sunt îmbucurătoare, Suveranul Pontif reacționând bine la intervenția chirurgicală. Acest lucru a fost transmis de Biroului de Presă al Sfântului Scaun, instituție care a promis dumincă, în momentul internării Papei, că va reveni cu o actualizare odată ce operația va fi gata.

Papa Francisc nu a fost primul Suveran Pontif operat la Policlinica Gemelli din Roma – aici a fost operat Papa Ioan Paul al II-lea, căruia i-a fost îndepărtată o tumoare benignă la colon în anul 1992.

Medicii au ajuns la concluzia că este vorba despre o inflamare posibil dureroasă a diverticulilor, hernii sau pungi care apar pe pereții sistemului digestiv și cresc în frecvență și dimensiune odată cu înaintarea în vârstă. De obicei, boala nu se manifestă prin simptome, dar în anumite cazuri se poate ajunge la disconfort și chiar sângerări.

Această afecțiune poate duce la apariția unor complicații precum stenoza, care se referă la îngustarea intestinului gros. Diverticulita este o boală comună, care afectează peste o jumătate dintre adulții din Statele Unite ale Americii, potrivit Institutului Național de Sănătate al SUA.

Câte zile stă Papa Francisc în spital

Papa a ajuns la spitalul Gemelli din Roma în jurul orei 15:00 cu automobilul, fără să fie însoțit de escortă, venind doar cu șoferul său și cu un colaborator apropiat. Suveranul Pontif ar putea rămâne până la cinci zile în spital pentru recuperare. Acesta se află într-o cameră de la etajul zece al policlinicii.

Mesajele de susținere din partea credincioșilor și nu numai au curs pe rețelele de socializare. Acestea au fost culese și publicate pe pagina de Facebook a agenției oficiale a Vaticanului


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button