Papa Benedict al XVI-lea demisionează

de:
11 feb. 2013
0 Afișari
Papa Benedict al XVI-lea demisionează

Papa spune, conform comunicatului remis Reuters, că a realizat faptul că nu mai are suficientă putere pentru a duce la bună îndeplinire misiunea sa de șef al Bisericii Catolice.

„După ce mi-am analizat conştiinţa în faţa Domnului, în diverse rânduri, am ajuns la certitudinea că forţele mele, din cauza vârstei mele avansate, nu mai sunt apte pentru exercitarea într-un mod adecvat a ministerului petrinian”, a declarat Papa în latină, în timpul consistoriului de la Vatican, potrivit traducerii în franceză realizată de Vatican ulterior.

Benedict al XVI-lea, în latină Benedictus PP. XVI, (n. Joseph Alois Ratzinger, 16 aprilie 1927, Marktl am Inn, Bavaria) este actualul papă al Bisericii Catolice, ales la 19 aprilie 2005 în urma Conclavului din 2005, ca succesor al papei Ioan Paul al II-lea, potrivit Wikipedia.

În același timp are funcția de episcop al Romei și suveran al statului Vatican. Este al 265-lea papă în istoria Bisericii Romano-Catolice și primul papă german după 482 de ani (ultimul papă german a fost Papa Adrian al VI-lea, în perioada 1522-1523).

Înaintea alegerii sale ca papă, cardinalul Ratzinger a fost decan al colegiului cardinalilor, prefect al Congregației pentru Doctrina Credinței și președinte al Comisiei pontificale teologice internaționale.

La vârsta de 78 de ani, este cel mai în vârstă papă ales de la papa Clement al XII-lea în 1730 și primul pontif german după olandezul-german Adrian al VI-lea din perioada 1522-1523.

Cookies