LA MINE-N CARTIER

Panouri INFORMATIVE în parcurile şi locurile de joacă din Sectorul 1. Ce vor conține acestea

„Instituţia noastră se confruntă cu infracţiuni evidente ca distrugerea sau furtul, dar există o serie de contravenţii mai puţin evidente care sunt tratate cu superficialitate, dar care pot avea urmări grave, ca de exemplu lipsa supravegherii minorilor sau consumul de alcool. (…) Deseori cetăţenii nu ştiu care sunt limitele de comportament permise în spaţiul public, iar aşteptările acestora se îndreaptă exclusiv spre autorităţi, care sunt considerate ca fiind singurele cu obligaţii privitoare la curăţenie, mentenanţă sau siguranţă”, se arată în proiectul de hotărâre propus de consilierii locali USR.

Ei spun că panourile elctronice amplasate în parcuri vor fi de ajutor prin afişarea informaţiilor despre regulile de utilizare a spaţiilor publice, informaţii legate de acţiuni de igienizare sau de aplicare a tratamentelor fito-sanitare şi a celor pentru combaterea dăunătorilor, precum şi informaţii despre eventimente care ar urma să aibă loc în spaţiul respectiv.

Astfel, panourile electrice ar urma să fie amplasate în toate parcurile aflate în administrarea Administraţiei Domeniului Public Sector 1, câte unul în parcurile Kiseleff, Bazilescu, Regina Maria, Nicolae Iorga şi Venus. De asemenea, panourile tipărite se vor amplasa în locurile de joacă, independente de parcuri, în parcurile care au doar destinaţie de odihnă şi relaxare şi în cele care au şi destinaţie de odihnă şi relaxare, dar şi locuri de joacă. În parcurile care deţin zone special amenajate pentru animale de companie se vor amplasa suplimentar panouri cu regulile de comportament şi de utilizare a ţarcurilor pentru animale.

În proiectul de hotărâre nu sunt precizate însă numărul de panouri necesare, dimensiunea acestora şi nici banii care ar urma să fie cheltuiţi odată cu implementarea acestui proiect. Direcţia Management Economic nu a avizat proiectul.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button