Panini de București cu aer de Roma, la Mano+Bocca, în Floreasca
Înainte de orice despre Mano+Bocca, atât: veștile despre mâncare bună circulă, cum altfel, decât din gură-n gură și din comentariu în comentariu, cum e datina social media.
Așa cum amprevestit, micro bistrourile cu panini pe sistem italian încep să răsară în București ca funghi porcini după ploaie și asta e grozav pentru toată lumea. Există un apetit deosebit în piață pentru street food italian de calitate. Altminteri, viața și peisajul gastronomic bucureștean chiar are nevoie de o infuzie de sandvișuri bune, de calitate, care să le întreacă în gust pe cele din cetatea eternă. Și dacă acum două episoade povesteam despre cei de la Frescoloco, acum am dat buzna în alt loc, deschis de vreo două luni, intitulat Mano + Bocca, situat în zona pieței Floreasca, pe strada Banul Antonache 51.
Panino Ventricina de la Mano + Bocca
„Recreating the best ITALIAN PANINI” la Mano + Bocca + la ceas de seară
Pentru cine a deschis site-ul mai târziu, sistemul după care eu fac aceste așa zise review-uri este simplu: trec pragul crâșmelor, plătesc din banii mei munciți de mine, apoi scriu la rece, simplu și la obiect, despre mâncarea uneori caldă, alteori călâie.
Înapoi la panini. „Recreating the best ITALIAN PANINI” zice instagramul băieților de la Mano+Bocca. O promisiune drăguță, important e cum o pui în practică. Eu am ajuns la Mano+Bocca într-o seară blândă de noiembrie, pe înserat, după job, adică suficient de flămând, cam de un 8, pe o scară de la nu mi-e foame la aș mușca din masă. Din nefericire însă, lumina slabă și-a pus amprenta asupra fotografiilor. Panini Mano+Bocca sunt infinit mai arătoși decât ce-am reușit eu să fotografiez la lumina becurilor.
Mano + Bocca, exterior
Panini Bar Mano+Bocca este un loc extrem de frumos amenajat la interior, e cald, e primitor, te invită să rămâi cumva, să socializezi, să dai din mâini ca italienii. Pe perete tronează un meniu cu oferta de panini, așa cum îi stă bine unui panini bar autentic. În spatele tejghelei, 3 băieți tineri, pe care îi suspectez a fi și posesorii businessului. Și chiar dacă nu sunt, mi s-a umplut inima de fericire să văd oameni tineri la treabă, amabili, gata să îți povestească totul despre preparate. Cică, pâinica pentru panini o fac chiar ei, acolo, în cuptorul propriu, iar porchetta este rețetă proprie, făcută tot de dânșii, în casă. E o investiție consistentă, se vede cu ochiul liber.
Meniu Panini Mano+Bocca
A doua surpriză plăcută au fost prețurile. M-aș fi așteptat să fie mai piperate, având în vedere zona. Să fim serioși, e Floreasca. Orice costă de la 50 de lei în sus, sau poate sunt eu super sărac nebun.
Judecata de Acum
Am mâncat pentru tine de la Mano + Bocca doar 3 panini, pentru că atât s-a putut:
Panino Porchetta – Porchetta făcută în casă, sos de ton, rucola, pesto rosso | 35 lei
Superb panini. De la pâine până la conținut, absolut superb. De obicei, panini cu porchetta pe care le-am încercat eu prin Roma au fost destul de simple: pizza bianca și porchetta. Atât. Fără alte briz-brizuri. Simplu și la obiect, întrucât porchetta este o creație în sine, doldora de arome, care trebuie să răzbată, să fie simțită. Panini cu porchetta de la Mano+Bocca, cu sos de tot și pesto rosso, este deosebit. E aromat și gustos, iar porchetta apare sub forma unor pătrățele de carne. Gustos. Mi-a plăcut mult. Totul, la doar 35 de lei, în Floreasca.
Panino Prosciutto Crudo – Prosciutto crudo di Parma, mozzarella, vinete ușor picante, salsa tartufata, ciuperci | 32 lei
În Italia, există două tabere: crudo și cotto. Fac parte din prima, din crudo, deoarece cred în maturare, în naturalețe și înnobilarea gustului prin tehnici străvechi, nu prin coacere. Prosciutto di Parma face parte din categoria produselor delicate, fine, desăvârșite natural. De aceea, de cele mai multe ori, italienii folosesc doar pizza bianca și prosciutto pentru a crea un sandwich perfect, oricând, la orice oră. Crudo di Parma e dulceag, e delicat, e vedeta oricărei gustări. Ori, în cazul de față, aroma de prosciutto crudo se simte foarte puțin, atât de puțin încât ar putea fi înlocuit cu orice fel de carne. Sosul de trufe predomină în gust și miros. Te lovește din plin uleiul de trufe, apoi vine picănțeala ușoară de vinete, pe locul 3 ciupercile, pe 4 mozzarella și abia apoi prosciutto, care e și el pe acolo să dea bine în poză și cam atât. Păcat mare.
Apetisant! O variantă vegetariană extrem de delicioasă. Dacă nu mănânci carne, Panino Veggie e acolo să salveze ziua. Mie unul mi-a plăcut mai mult decât cel cu prosciutto crudo di Parma, deci e ceva. Ingrediente proaspete și o pizza bianca excelent executată e tot ce trebuie pentru un panino de succes. Gust balansat, fresh, pentru modestul preț de 26 de lei. Foarte bun prețul, la fel și preparatul. Trei de DA de la mine. Deci, există gust și fără carne și trufe. Se poate.
„Dacă nu mănânci carne, Panino Veggie e acolo să salveze ziua”Panino Veggie de la Mano + Bocca„Gust balansat, fresh, pentru modestul preț de 26 de lei”
Am mai gustat doar: Panino Ventricina – cu salam de porc Ventricina picant bine. Am regretat cumva că nu mi l-am cumpărat, dar Carla a fost atât de amabilă încât să mă lase să gust salamul Ventricina. E limpede că băieții de la Mano+Bocca folosesc ingrediente de calitate, chiar dacă uneori combinația sau proporțiile nu sunt cele mai fericite.
Total Mano+Bocca: 96 de lei.
O să mai mănânc pentru tine de la ei: DA. 100%.
Aștept de mult timp un bistro ca Mano+Bocca din Floreasca. Sunt nerăbdător să încerc și ceilalți panini din meniu. Mult succes, Mano+Bocca!
Să ne fie de bine. Am mâncat și azi pentru tine.
Alte locuri pe unde-am mai mâncat pentru tine prin București:
Cu capul în NOR imediat după ce vă povestasc cum stăteam și mă gândeam zilele astea dacă restaurantele cu vedere panoramică mai vând sau e un trend care s-a fâsâit încă de prin 2010,
Ramen, creveți în sos roșu, brânză gratinată, ciocănele de pui plus un desert cu plăcintă de mere. Totul pentru doar 110 lei? În bani europeni, asta vine vreo 25 de euro pentru cinci feluri
Salutare și bine ai venit la un nou episod “Mănânc pentru tine”. O rubrică mică și îndesată ca un tacos despre mâncarea noastră cea de toate zilele gătită de alții. Că până la