Un incident a avut loc luni, la stația de metrou Eroii Revoluției. Un călător s-ar fi aruncat, în mod intenționat, în calea de rulare, iar Metrorex a solicitat intervenția SMURD.
Potrivit Antena 3 CNN, un incident a avut loc în stația de metrou Eroii Revoluției, în jurul orei 16:47. Se pare că un călător s-ar fi aruncat în calea de rulare, a așteptat să treacă metroul, după care s-a ridicat și a fugit. Persoana respectivă nu a pățit nimic.
Există posibilitatea ca aceasta să fi fost o tentativă de suicid.
Din primele imagini, se observă cum în stație s-a format aglomerație, iar oamenii păreau destul de panicați.
Personalul Metrorex a solicitat SMURD să intervină, după care a reorganizat circulația trenurilor.
Personalul Metrorex împreună cu organele abilitate verifică în continuare calea de rulare pentru a se asigura că nicio o persoană nu se află în această arie și nu este pusă în pericol. La acest moment nu a fost găsită persoana care a intrat în calea de rulare la Eroii Revoluției”, a transmis Metrorex imediat după incident.
În jurul orei 18:00, Metrorex a anunțat că circulația trenurilor a fost reorganizată în sistem pendulă între Piața Sudului și Tineretului pe un singur fir.
Ulterior, circulația trenurilor a fost reluată în condiții normale.
Conform procedurilor interne, organele abilitate împreună cu Metrorex vor deschide o anchetă de cercetare pentru a se stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul.
Pe data de 28 iunie 2023, un călător a căzut pe șina metroului în stația Aviatorilor, însă, în ciuda eforturilor depuse de cadrele medicale, acesta nu a mai putut fi salvat. Potrivit informațiilor transmise atunci, aceea ar fi fost o tentativă de suicid.
Metrorex informează că astăzi, 28.06.2023, în jurul orei 14:15, în stația de metrou Aviatorilor, un călător a căzut în calea de rulare, pe firul 2, posibilă tentativa de suicid.
Circulația trenurilor a fost reorganizată și se circulă în sistem pendulă între stațiile Piața Victoriei și Pipera, pe firul 1.
Personalul Metrorex a anunțat SMURD pentru intervenție” a transmis Metrorex atunci.
Te-ar putea interesa și: