Panică pe piețele financiare după ce Bursa din China a intrat în picaj. Ce s-a întâmplat cu EURO

de:
24 aug. 2015
0 Afișari
Panică pe piețele financiare după ce Bursa din China a intrat în picaj. Ce s-a întâmplat cu EURO

UPDATE ORA 19.00. Bursa de la Bucureşti a închis cu o scădere de 6,3%, cea mai abruptă prăbuşire din ultimii ani. 

Bursa de la Bucureşti nu a rezistat valului de cădere de pe principalele burse ale lumii, aşa că sedinţa de luni a consemnat o scădere abruptă de 6,3%, la nivelul principalului indice BET, care urmăreşte evoluţia principalelor 10 acţiuni, scrie ZF. 

Petrom, cea mai valoroasă acţiune de la Bucureşti, a consemnat un minus de 8%, în timp ce Fondul Proprietatea, cea mai tranzacţionată, a căzut cu 6,7%.

SIF-urile au pierdut pe medie 6,65%, SIF 3 pierzând chiar 9%.

Brokerii spun că bursa de Bucureşti va evolua în funcţie de ce se întâmplă în afară.

Bursele europene au deschis în scădere cu peste 3% după ce pieţele asiatice au căzut, peste noapte, la minimele ultimilor trei ani, transmite Reuters. Starea de criză peristă de trei luni pe bursa din China, în pofida intervenţiei agresive a autorităţilor de la Beijing, iar investitorii se tem că situaţia a scăpat de sub control. Agenţia chineză de stat Xinhua a descris şedinţa de tranzacţionare drept „lunea neagră”.

Bursele europene înregistrează luni cele mai abrupte scăderi din 2008. Indicele Stoxx 600 al burselor vest-europene s-a prăbuşit luni cu 4,9%, potrivit Bloomberg, în timp ce indicele FTSE100 al bursei de la Londra scade cu 4,5%. Indicele DAX al bursei de la Frankfurt a coborât cu 4,8% şi este cu 22% sub maximul acestui an. Acţiunile miniere scad, la Londra, cu peste 7%, potrivit economica.net. 

 Indicele Nikkei al Japoniei a deschis în scădere cu 4,6%, în timp ce Shanghai Composite, indicele de referinţă al Chinei, s-a prăbuşit cu 7,7%, după ce investitorii s-au îngrămădit să plece din cauză că guvernul de la Beijing nu a intervenit pentru a readuce piaţa pe linia de plutire sau pentru a reduce dobânzile, scrie ZF

Indicele BET, principala referinţă a bursei de la Bucureşti, a deschis şedinţa de tranzacţionare de azi cu un minus de 4%, intrând astfel în teritoriu negativ faţă de începutul anului.

Scăderea are loc pe un rulaj mai ridicat în deschidere, de circa 2 milioane de euro, faţă de şedinţele precedente, semn că investitorii au accelerat vânzările.

La ora 10.30, acţiunile Romgaz scad cu 3,7%, cele ale Fondului Proprietatea pierd în deschidere 3,8% din valoare. Acţiunile bancare rapirtează piederi mai mari decât titlurile companiilor de energie şi utilităţi : acţiunile Banca Trasilvania scad cu 4,3% iar cele ale BRD se depreciază cu 5,2% în deschiderea şedinţei de luni.

„Lunea neagră” a afectat și cursul de schimb. Euro a urcat luni la maximul ultimelor şase luni şi jumătate, iar yenul la cel mai ridicat din ultima lună şi jumătate în raportul cu dolarul, investitorii renunţând la activele considerate riscante în favoarea unor plasamente mai sigure, din cauza perspectivei de încetinire a economiei chineze.

Website-ul Bursei de Valori Bucureşti www.bvb.ro a devenit inaccesibil în jurul orei 14.50, motivul fiind traficul intens făcut de investitorii îngrijoraţi de scăderile dramatice din deschiderea şedinţei de tranzacţionare de azi.

Cookies