Pandemia bate filmul! Gala premiilor Oscar a fost amânată pentru aprilie, fapt cu totul ieșit din comun în ultimii 40 de ani. Azi, cronica unui mare favorit: “Nomadland”, despre America sărăciei extreme

29 ian. 2021
126 Afișari
Pandemia bate filmul! Gala premiilor Oscar a fost amânată pentru aprilie, fapt cu totul ieșit din comun în ultimii 40 de ani. Azi, cronica unui mare favorit: “Nomadland”, despre America sărăciei extreme
Frances Macdormand in filmul Nomadland.

După ce că a blocat toată planeta, COVID 19 a reușit să amâne și Gala Oscar până în luna aprilie a anului 2021. A 93-a ediție a faimoaselor premii nu se va mai ține pe 28 februarie, ca de obicei, ci pe 25 aprilie. Astfel, perioada de eligibilitate a filmelor a fost extinsă. Până acum, două lungmetraje conduc detașat în lista filmelor favorite: “Nomadland” de Chloe Zhao și “One night în Miami” de Regina King. Astăzi despre “Nomadland”, un film despre fața urâtă a Americii, o țară cu homelesși deghizați în turiști cu rulote.

Până acum, “Nomadland” a impresionat la maximum criticii de film și a câștigat “Leul de Aur” în Italia și trofeul “People’s Choice” în Canada. Dacă iese câștigător (că doar după “Parasite”, mare aspirator de Oscaruri, este clar că filmele cu săraci și looseri plac și rezonează la marele public) ar putea să-i aducă al treilea Oscar actriței Frances McDormand, după cele obținute pentru rolurile din “Fargo” și “Three Billboards”. Pe mine nu m-a impresionat “ Nomadland”. Am zis că e lălăit, fără sare și piper, fără umor, tezist, prea social, fără intrigă, cu final în coadă de peste, trist si deprimant ca o viată de boschetar. Nici măcar intriga sentimentală nu se leagă, la un moment dat un semi-păduchios pune ochii pe personaja principală, si ea tot scăpătată, dar nu se infiripă nici măcar o dulce sărutare.

actrita, frances, macdormand, in, filmul nomadland
Actrita Frances Macdormand in filmul Nomadland, cotat sa fie nominalizat la Premiile Oscar

Sărăcia pute. Cum supraviețuiești în America secolului 21

Și totuși, să nu fiu rea. “Nomadland “ vorbește despre o realitate evidentă din America anului 2021: sunt tot mai mulți cei care nu au o casă, un job, asigurări de sănătate, cei care se trezesc fără nicio protecție socială, după o viață de muncă. Cei care trăiesc în rulote și își fac fasolică la gamelă, cei care sunt la limita dintre boemie hipioata și lipsa oricărui viitor. Acesta este, de altfel, și bazinul electoral în care a pescuit, cu mare succes, căpcăunul cu freza portocalie, Trump. Este America celor care nu mai pot să fie great again, America invinsilor.

actrita frances macdormandd
Frances Macdormand pe vremea când juca in filme mai vesele, aici in Burn after reading de Fratii Coen.

Frances MacDormand, această eternă Fefeleaga, face încă un rol specific sie insăsi în “Nomadland”

Magnifica actriță Frances MacDormand, cu fața ei de vânzatoare de lumânări la biserica “Trei calici” îi reprezintă cu brio pe toți muncitorii sezonieri din America. Pe toți cei numiți workKampers. Când cineva o întreabă dacă este homeless, ea răspunde că nu este, doar că nu are o casă. Asta e tot. Mi se pare foarte logic. De la rezervațiile naturale din California, de la câmpurile de sfeclă din Dakota de Nord și până la Amazon camperForces, angajatorii găsesc și profită de o multime de americani trecuți de prima tinerețe, dispuși să muncească aproape pe degeaba. Frances MacDormand, personajul principal, călătorește prin țara tuturor posibilităților, în căutarea unui job mai bun, și astfel descoperim state americane cu peisaje mirifice, dar cu oameni nevoiți să curețe toalete și să culeagă sfeclă că să poată supraviețui.

actrita frances macdormand
Frances Macdormand a luat Oscar pentru rolul sau din Three Billboards

Un film care lovește în angajatorii care speculează munca platită low-cost. Sfârșitul visului american

America nu mai este demult ce a fost, cât timp Fefeleaga trăiește într-o rulotă pe care a botezat-o Van Halen. Filmul nu e rău și o să câștige ceva gras. O să bată alte filme, poate mai bune, pentru că așa vor decide politicienii din industria Oscarurilor. Unde mai pui că 2020 a fost un an atât de greu, milioane de americani și-au pierdut locul de muncă și sigur o să rezoneze cu acest subiect de actualitate.

Normadland” spune o poveste convingătoare și, până la urmă, descoperi că acești oameni de la marginea societății sunt, de fapt, foarte rezistenți și creativi. Că doar sunt americani, supraviețuitori ai tuturor crizelor. Ce nu mi-a plăcut deloc este faptul că superba actriță cu față de controloare STB (cea care a făcut rolul acela cuceritor în “Burn after reading”, capodopera fraților Coen, era antrenoarea de sport care visa să-și pună țâțe, dacă mai țineți minte), ei bine, tocmai ea face ceva foarte normal, dar urât de arătat la cinema. Face caca într-un lan de sfeclă din Dakota de Sud. Oooo, Americo, Americo, cine-ai fost și ce-ai ajuns, cu filmele tale de Oscar cu tot!

Cookies