Palpitanta viață la bloc în Obor. Cum mi-am scos soneria și am zidit-o, după ce am dat petreceri imaginare în apartament 💃

Sigur știți gluma aia sinistră, culmea economiei, să îți pui un afiș pe ușă pe care să scrii „nu sunați, mai ies eu din când în când”. Nu mai e glumă. Eu chiar mi-am scos soneria. Iar fotografia pe care am ales-o pentru acest text ilustrează perfect senzația de liniște și libertate pe care-am căpătat-o.

Acum câteva zile mă uitam la Memories by Facebook și mi-a apărut o postare de acum doi ani, când am făcut o frumoasă laringită. După ce a trecut valul de glume proaste și misogine cum devenisem eu femeia perfectă (care nu vorbește, hehe, Captain Obvious), s-a gândit și Universul să-mi facă o glumă. La fel de proastă.

Cum stăteam eu și zăceam cu febră 40 în pat, după o noapte nedormită, cu frisoane groaznice și durere de cap, se face ora 4 și cineva începe să sune isteric la ușă. Îmi ia aproximativ 40 de secunde să mă ridic din pat. Încă 20 să mă târăsc, sprijinindu-mă de pereți, ca să ajung la ușă. Mă uit pe vizor și văd asta:

O doamnă trecută bine de prima și a doua tinerețe, foc și pară, se uita drept în vizor. Adică mai de aproape decât mă uitam eu din interior. Evident, în timp ce ținea degetul adânc înfipt în buton.

Primul instinct a fost să întreb cine e, ca purcelușu’, dar brusc mi-am amintit că am laringită. Oricum, la cum urla soneria aia din toate încheieturile, slabe șanse să fi reușit să mă înțeleg cu doamna prin ușă. Așa că am deschis. Germania atacă Polonia.

Și-așa s-a ivit prima ocazie de a folosi ce am învățat la cursurile de limbaj mimico-gestual

Și-a-nceput un dialog semnat de Charlie Chaplin între mine – care nu articulam vreun ciuruc de coloană de aer – și doamna pe care doar o vedeam cum se agita ca un Pepsi. De auzit, timpanele mele au refuzat complet, după serenada de un minut făcută de sonerie.

– Petrecere, ați dat petrecere!

– 😳

– Până acum 10 minute au fost manele la maxim!

– 😲

– Aceeași manea, încontinuu, încontinuu!

– 😮

– Am VRUT să chem Poliția!

– 😵

– TREBUIA să o fi chemat, vă amenda pe toți!

– 😧

– Păi eu mă fac așa de rușine la rudele mele din Germania?

– 😐

– Eu am oaspeți veniți din Germania, ce înțeleg oamenii ăștia, că nu se schimbă nimic în țara asta?!

Cu ultimele puteri, ca Săpunaru în minutul 90, deschid gura și-i explic femeii că la mine nu e nicio petrecere. Mai departe îi gesticulez că am febră, gâtul umflat și nu pot vorbi. Plusez și o invit în casă. În loc de grămada de beri goale și ambalaje de pizza, îi arăt mormanul de șervețele folosite. La care adaug farmacia ambulantă de pe măsuța de cafea și vreo trei schimburi de haine și prosoape aruncate care pe unde apucasem.

A mai molfăit câteva cuvinte pe care chiar nu le-am mai înțeles și brusc și-a dat seama că are dreptate și că am dreptate. În bloc fusese o petrecere. Doar că petrecerea nu fusese la mine. Win-win, vorba englezului. Cred totuși că nu de-asta s-a schimbat la față, ci că începuse să-i fie frică să nu-i dau vreun covid. Așa că a făcut stânga împrejur și dusă a fost. Au trecut doi ani de atunci și încă mă mai întreabă când ne întâlnim pe scară ce mai fac și dacă mi-a trecut răceala.

Am scos soneria și-am zidit-o ca pe Ana, că numai lucruri bune s-au întâmplat de-atunci

Tot de doi ani stau și liniștită. Am chemat un prieten, și-a luat bocancii ăia groși, trusa de scule, un pic de bătaie știa, și mi-a scos soneria din perete.

A izolat bine firele ca să nu-mi facă cineva vreo glumă și să le lege pe direct, iar de atunci la ușă nu mai sună nimeni neinvitat – bine, nu mai sună nici invitat, dar mi-am ASUMAT, ca ispitiții din Insula Iubirii. Am făcut apoi un pic de mortar cum m-a învățat tata, am luat un șpaclu din Obor și am tencuit bine firele. Am găsit o foaie de glaspapir fin rămasă de la renovări, am netezit bine, am dat un glet și-un var deasupra și-am șters orice urmă că odată acolo a fost o sonerie.

Asta e dovada clară că nu trebuie să râzi de adulți în copilărie, că roata se-ntoarce. Când eram mici, râdeam de o vecină care își scosese soneria pe motiv că îi umfla factura la curent. Legenda spune că a economisit în fiecare lună câte un leu și în 30 de ani a făcut de-o excursie în Grecia. Acum știu ce cadou îmi fac la pensionare.

Ce am mai scris, tot din Obor:

• Am rămas blocată în casă și am sunat la o firmă din Obor. Am fost eliberată de cel mai specializat spărgător de orice uși. „Nu vă faceți griji, nu las nicio urmă! 👌
• Bucureșteanul din Obor care a dat apă caldă la toată scara, fără să își propună așa mărinimie. Și tot nu pricepea de ce boilerul lui consumă în asemenea hal 😱
• Bună ziua, sunt Sanda din Obor, „s-a luat” apa când eram la duș (caldă + rece) și m-am clătit cu apă minerală. Și-am și rămas cu murăturile pe uscat, puse în borcane