Palatul Patriarhiei, cândva al Deputaților, locul politicii românești de la începuturile ei. O scurtă istorie

Ceea ce azi este Palatul Patriarhiei a fost, de-a lungul timpului, scena multor evenimente marcante ale istoriei. Dar această cortină a fost trasă după ce a devenit cea mai importantă reședință a Bisericii Ortodoxe Române.

Palatul Patriarhiei, de la chiliile călugărilor și până în ziua de azi

Detalii despre ceea ce înseamnă astăzi Palatul Patriarhiei se cunosc încă din jurul anului 1650. Pe vremea când nu se inventase statul laic, iar rolul liderilor religioși era activ în viața cetății, apropierea fizică a sediilor laice și bisericești era nu doar firească, ci aproape obligatorie.

La început au fost viile domnești și cele ale călugărilor, care se întindeau pe ceea ce azi numim Dealul Patriarhiei, atunci Dealul Mitropoliei.

Rolul pe care mitropolitul îl avea în viața politică din a doua jumătate a secolului al XiX-lea – viață politică pe atunci decisă în Adunarea Țării – a făcut ca lumile acestea două să fie cât mai aproape una de alta.  Mai întâi, chiliile călugărilor au fost transformate și au devenit spații potrivite pentru întruniri politice.

În 1881, chiliile în care se adunau boierii sunt regândite; li se adaugă și un amfiteatru și devin Divanul Domnesc.

Construcția a devenit spațioasă, elegantă, încăpătoare, iar întâlnirile deputaților se țineau într-o sală pentru ședințe, fiind dispusă în semicerc.

Accesul vizitelor în clădire era restricționat, în funcție de programul ședințelor. Persoanele cu cetățenie română puteau lua parte la ședințele deputaților doar dacă unul dintre aleși semna un bilet de intrare, conform Enciclopedia Română.

Evenimente ce au schimbat istoria în Dealul Patriarhiei

Palatul de acum al Patriarhiei a fost locul în care Adunarea Ad-Hoc a Țării Românești a făcut posibilă votarea proiectului de rezoluții prin care se realiza Unirea Principatelor sub numele de România.

În același loc, la data de 24 ianuarie 1859, se anunța alegerea ca domnitor al lui Al. I. Cuza atât în Țara Românească, cât și în Moldova. Dubla alegere a lui Cuza a însemnat Unirea Principatelor Române.

Arhitectura Palatului Camerei Adunării Deputaților (Palatul Patriarhiei de astăzi) a fost gândită de Dimitrie Maimarolu. Planul proiectului și-a găsit finalitatea în anul 1916, fiind început în 1906.

Inițial, proiectul a fost gândit în anul 1890 și a fost câștigătorul unui concurs la nivel internațional. Proiectul a avut ca inspirație sediul Reichstag-ului din Berlin.

Lucrările s-au desfășurat de abia în anul 1906 din cauza unor probleme financiare. La îndemnul lui Take Ionescu, arhitectul Maimarolu a fost desemnat să realizeze proiectul, amintește  Patrimonial.

În 1996, la cererea BOR, Palatul a fost dat în folosința Bisericii Ortodoxe prin hotărâre de Guvern.

De ce este unic acest palat 

Palatul Patriahiei este conceput în stil neoclasic de influenţă franceză. Faţada de 80 de metri dinspre Patriarhie, cu un parter impozant, este dominată de corpul intrării şi de cupola sălii de şedinţe, asemănătoare celei de la Ateneul Român, amintește Agerpres.

Faţada principală se termină prin două volume de colţ, subordonate corpului central. În sala de şedinţe circulară (cu locuri pentru deputaţi la parter şi cu tribune pentru public la etaj) şi în vestibulul ce o precedă erau, până în 1948, zeci de busturi ale marilor oameni politici ai epocii, moderne: C.A. Rosetti, Dimitrie Sturdza, Barbu Catargiu, Alexandru Lahovary, Ionel Brătianu, Lascăr Catargiu, Titu Maiorescu, Take Ionescu ş.a., realizate de renumiţi sculptori, precum Karl Storck, Ion Jalea, Oscar Han etc., care au dispărut în anii regimului comunist.

Sala este acoperită cu o cupolă, în vârful căreia se află un vultur cu aripile desfăcute. Palatul este înconjurat de un parc legat prin scări monumentale de platoul Patriarhiei. Clădirea a fost prima lucrare de beton armat din ţară. De-a lungul timpului, a suferit diverse modificări, cea mai importantă fiind refacerea cupolei, care s-a prăbuşit la cutremurul din 10 noiembrie 1940.