ARHIVA B365

Palatul Parlamentului consumă cât două mii de locuinţe

Costurile ar putea fi reduse considerabil, dacă ar avea un sistem de iluminat ecologic şi o centrală termică modernă. Dar nu le poate avea, pentru că nimeni nu a făcut recepţia clădirii în ultimii 23 de ani, informează digi24.ro.

Cu alte cuvinte, Parlamentul este al nimănui, nu poate lua fonduri europene, nu poate încheia contracte cu firme care să ecologizeze clădirea. Aşa că, până se face recepţia, românii vor plăti în continuare facturile exorbitante ale celei mai mari clădiri din lume, după Pentagon.

Patru mii de calorifere, 120.000 de becuri, 150 de kilometri de cabluri electrice, 100 de kilometri de conducte – acestea sunt cifrele unei clădiri mamut care consumă energie electrică, apă caldă, apă rece şi căldură cât un cartier întreg.

Parlamentul consumă anual peste șase milioane de kW/h, cât două mii de locuințe, și peste 12.600 de gigacalorii, aproape cât o mie de locuințe, și aproximativ 140.000 de metri cubi de apă pe an, cât 1.150 de locuinţe.

Tot acest consum greu de imaginat costă Palatul Parlamentului, anual, 1.600.000 de euro. 

Preşedintele Camerei Deputaţilor,  Valeriu Zgonea, susţine că recepţia lucrării putea fi făcută încă de acum nouă ani, dar nu a existat interes şi preocupare. Digi24 v-a arătat cum, tot pentru că recepţia nu există, o mână de firme private primesc, de 20 de ani, prin încredinţare directă, toate contractele de investiţii de milioane de dolari


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button