Palatul care n-a fost să fie. De ce nu a fost ridicat niciodată Palatul Primăriei din București?

O mulțime de instituții s-au bucurat de sedii noi odată cu „schimbarea la față” a Bucureștiului la începutul domniei regelui Carol I, când s-a dorit apropierea Capitalei pe cât posibil de valorile și aparențele unui oraș occidental important. De la ministere la organizații publice locale sau naționale – toate au început să-și clădească sedii noi acum mai bine de-un secol. Printre acestea trebuia să se numere și Primăria Capitalei, al cărei palat nu a mai fost realizat niciodată și a rămas doar în arhive și cărțile de istorie. În rândurile următoare vă vom prezenta de ce s-a întâmplat acest lucru.

La acea vreme, construirea de noi sedii impunătoare, realizate de mari arhitecți ai vremii, era considerată atât o practică de bun-gust pentru oraș cât și una de prestigiu pentru instituția respectivă. De asemenea, la începutul secolului XX, clădirea în care se afla sediul Primăriei Capitalei devenise neîncăpător pentru tot ce trebuia să adăpostească – de la funcționari la birouri și diverse documente.

Sediul Primăriei Capitalei se afla în casa Hagi Moscu, fosta moșie pe care înstăritul Hagi Moscu o ridicase în centrul orașului în anul 1810 (pe locul unde azi se află Teatrul Național București dar și spațiul verde adiacent). Municipalitatea cumpărase clădirea de la moștenitorii vistiernicului în anul 1882 pentru a-și stabili sediul acolo.

Palatul care n-a fost să fie. De ce nu a fost ridicat niciodată Palatul Primăriei din București?

La un secol după ce a fost ridicată casa Hagi Moscu, aceasta este demolată, în mandatul primarului Dimitrie Dobrescu (1911-1912), prilej cu care autoritățile au organizat un concurs de proiecte pentru ca Primăria Capitalei să își găsească noul sediu. Câștigătorul acestui (prim) concurs a fost arhitectul Petre Antonescu, responsabil cu o mulțime de construcții din București, printre care și actualul sediu al Primăriei. Proiectul acestuia era unul impunător, demn de marile capitale ale Europei – o clădire înaltă, cu un turn de mari dimensiuni în centru și încă două turnulețe în lateral. Există unele elemente asemănătoare cu Palatul Ministerului Lucrărilor Publice, actuala „casă” a Primăriei Capitalei.

Pe lângă acest proiect au mai fost incluse în concursul final alte trei proiecte:

• unul semnat de Ion Mincu, care presupunea un palat realizat în stil neo-românesc, cu puternice influențe din arhitectura franceză a vremii, care era extrem de populară atunci.

• unul cu puternice influențe din arhitectura vieneză, realizat de arhitectul Gheorghe Sterian

• și nu în ultimul rând proiectul lui Giulio Magni, realizat în stil sobru, prevăzut de asemenea cu un turn înalt pe axul central al fațadei

Prima dată însă, Bucureștiul a rămas fără palat pentru Primărie din cauza izbucnirii Primului Război Mondial, discuțiile și negocierile în acest sens reîncepând abia în perioada interbelică. Totuși, pe terenul pe care trebuia amenajat palatul, și care era cunoscut drept „Maidanul Primăriei” au fost ridicate mai multe barăci unde se aflau diverse prăvălii.

De asemenea, și a doua încercare de ridicare a Palatului Primăriei a eșuat. De această dată au fost înscrise mai multe proiecte, iar una dintre cerințe a fost ca turnul principal al palatului să fie aliniat cu strada Edgar Quinet. Totuși, proiectul câștigător, semnat de arhitecții Toma T. Socolescu și D. Petru-Gopeș, era prevăzut cu turnul îndreptat spre direcția opusă, pe axul bulevardului Carol I.

„Poarta Brandenburg” de București peste bulevardul Carol I?

Potrivit site-ului Turism Istoric, în acest concurs au fost înscrise și proiecte mai neobișnuite și îndrăznețe, precum cel semnat de D. Walter și Harrz Schoenberg, care presupunea ca palatul Primăriei să fie prelungit până la bulevardul Carol I, unde avea să fie conectat de Spitalul Colțea, aflat vizavi, printr-o poartă inspirată de Poarta Brandenburg din Berlin, pe sub care ar fi trebuit să circule pietonii și vehiculele.

Odată cu instaurarea regelui Carol al II-lea s-a schimbat însă direcția construcției –  se dorea un palat sobru, cu arhitectură simplă dar de mari dimensiuni, tipic curentului arhitectural fascist întâlnit în țări precum Italia.

A treia oară e cu noroc… dar nu prea

Al treilea și ultimul proiect pentru Palatul Primăriei Bucureștiului a avut loc în anul 1935, când concursul a fost câștigat din nou de arhitectul Petre Antonescu, cu un proiect foarte diferit de cel cu care câștigase competiția în urmă cu aproape trei decenii. De această dată vorbim despre un palat sobru, sărac în decorațiuni pe fațadă, care era realizată în 3 volume și care era prevăzută cu 3 guri de acces pentru mașini.

Palatul era în formă de L – latura nordică era paralelă cu strada Batiștei, în timp ce latura centrală trebuia să se afla pe locul unde azi există Teatrul Național București, latură care semăna foarte mult cu actualul sediu al Guvernului. În schimb, pe latura din sud se găsea doar un turn înalt, cu ceas, ridicat în stil art-deco.

Din păcate, Palatul Municipal nu a fost ridicat nici de această dată, proiectul fiind dat uitării după abdicarea regelui Carol al II-lea dar și după intrarea României în al Doilea Război Mondial.

După război, Primăria Capitalei a fost mutată în sediul de pe Bulevardul Elisabeta de astăzi (denumit la acea vreme Bulevardul 6 Martie), iar pe terenul viran de la acea vreme situat peste drum de Spitalul Colțea aveau să se ridice Teatrul Național București și Hotelul Intercontinental.